Craiova are cea mai modernă bază sportivă din ţară

0
395

Pe terenurile din spatele blocurilor aviatorilor, din apropierea Aeroportului Craiova, a fost amenajată, cu fonduri europene, o bază sportivă în care, contra-cost, se pot practică toate sporturile, începând de la fotbal pe nocturnă şi terminând cu căţărări, bowling, biliard sau saună. Complexul de agrement este comparabil cu baza de antrenament a echipei naţionale a României de la Mogoşoaia.

        Complexul turistic şi de agrement este proiect european de 3,7 milioane de euro care a fost implementat de Consiliul Judeţean Dolj. Baza sportivă arată ca la carte şi dispune de toate dotările neceare pentru a practica orice sport: două terenuri de fotbal – unul înierbat şi unul cu gazon artificial, ambele cu nocturnă profesionistă -, o pistă de alergări, teren de tenis, de volei, baschet, bowling, căţărări. În incinta complexului se mai află săli pentru fitness, body building, tenis de masă, biliard. „Fără să credeţi că ne lăudăm, este o bază sportivă cum nu ştiu câte mai găsim în România. Este un lucru extraordinar care va fi la dispoziţia craiovenilor. Din momentul în care îi vom da drumul, ne aşteptăm să vină şi bani la bugetul Consiliului Judeţean Dolj, pentru că, în fond, de aceea l-am făcut, ca să putem să facem alte investiţii cu banii pe care îi luăm din mai multe zone”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Două terenuri de sport, cu nocturnă şi tribune

Complexul de agrement este deja finalizat, dar se mai aşteaptă o perioadă până când va fi inaugurat şi pus la dispoziţia craiovenilor. Autorităţile judeţene au explicat că mai este nevoie de câteva săptămâni până când gazonul înierbat de pe unul dintre terenuri va prinde rădăcini.  „Mai aşteptăm puţin cu terenul înierbat pentru că urmează să înfrăţească iarba. Specialiştii ne spun că prin luna mai ar fi gata şi trebuie să aşteptăm până atunci pentru să nu vrem să repetăm greşelile care s-au făcut pe stadionul naţional”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean.  Pe gazonul artificial se poate juca, dar autorităţile judeţene au preferat să pună în funcţiune întregul complex de agrement.

Tarifele vor fi votate de consilierii judeţeni

Toată baza sportivă va fi dată în administrare Clubului Sportiv Judeţean „U” Craiova, care se află în subordinea Consiliului Judeţean Dolj. Administratorul va propune tarifele pentru utilizarea tuturor dotărilor, începând de la terenurile de fotbal şi până la jocul de biliard şi saună. După ce consilierii judeţeni vor vota tarifele, baza sportivă îi poate primi pe toţi cei care vor dori să facă sport. „Este o bucurie imensă pentru mine, ca şi reprezentat al sportului, să putem să beneficiem de o astfel de bază, zic eu unicat în ţară cu ce facilităţi are. Noi vom stabili tarifele finale pentru această bază, în şedinţa de la sfârşitul acestei lunii de la Consiliul Judeţean, iar începând cu luna martie baza va fi deschisă absolut oricui doreşte să vină să practice sport”, a precizat Bogdan Pâncu, directorul Clubului Sportiv Judeţean „U” Craiova.

Complexul sportiv va fi deschis în martie

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan, a spus că proiectele de genul centrului de agrement vor continua şi pe următorul exerciţiu financiar 2014-2020, iar sportul nu va fi neglijat nici de această dată. „Unde suntem eligibili ne ducem şi depunem proiecte, fie că vorbim de cultură, de sănătate sau sport. Mie îmi place foarte mult acest proiect. Am zis să facem ceva cu un teren pe care Consiliul Judeţean îl avea în proprietate şi am reuşit, la final, să introducem în circuitul civil şi în circuitul sportiv acest teren, prin crearea unei baze sportive superbe. Doar baza de antrenament a echipei naţionale mai este la acest nivel. Sperăm că oamenii vor veni să practice sportul aici pentru că sunt condiţii deosebite”, a declarat Cristinel Iovan. Complexul sportiv va fi inaugurat oficial în luna martie cu un eveniment special, un meci de fotbal, la juniori băieţi sau fete, România-Bulgaria sau Serbia.