Kerry: Masacrele comise de Boko Haram în Nigeria, „o crimă împotriva umanităţii”

0
376

Masacrele comise recent de gruparea islamistă Boko Haram în Nigeria sunt „o crimă împotriva umanităţii”, a declarat secretarul de stat american John Kerry, aflat ieri într-o vizită la Sofia. „Masacrul recent este o crimă împotriva umanităţii. Este un masacru atroce, asupra unor oameni nevinovaţi”, a afirmat John Kerry în cursul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Atacurile recente ale grupării islamiste radicale Boko Haram în Nigeria ar fi făcut mai multe victime decât a anunţat guvernul, a informat ieri organizaţia Amnesty International, relatează DPA. Guvernul nigerian a spus că aproximativ 150 de persoane au fost ucise în atacurile care au început în Baga (nord-est) pe 3 ianuarie, minimalizând informaţiile potrivit cărora numărul morţilor ar fi în jur de 2.000. Imaginile din satelit publicate de Amnesty arată însă oraşele învecinate Baga şi Doron Baga în mare parte distruse, unde peste 3.700 de construcţii au fost afectate sau arse. „Aceste imagini detaliate arată distrugeri de proporţii catastrofale în două oraşe”, Doron Baga fiind aproape şters de pe hartă, a declarat Daniel Eyre, un cercetător nigerian din cadrul Amnesty. Interviuri cu martori, oficiali şi activişti pentru drepturile omului arată că Boko Haram a împuşcat sute de civili. „Erau cadavre peste tot unde ne uitam”, a afirmat o femeie pentru Amnesty International. Un alt martor a povestit că insurgenţii au ucis chiar şi copii şi o femeie care năştea. În Nigeria, mii de oameni au fugit în ţările învecinate din cauza atacurilor grupării islamiste. Boko Haram, care doreşte să creeze un stat islamic, a ucis anul trecut mii de oameni în nordul Nigeriei.

Trei atentate sinucigaşe comise în ultimele zile de fete cu vârsta de aproximativ zece ani sugerează că Boko Haram (al cărei nume se traduce prin „Educaţia occidentală este păcătoasă”) ar putea folosi copiii pe care îi răpeşte pentru a comite atacuri, potrivit unor experţi citaţi de NBC News. „Este foarte probabil ca Boko Haram să recruteze fete pentru a le folosi ca atacatori sinucigaşi”, a declarat Elizabeth Donnelly, din cadrul institutului londonez Chatham House, citată de NBC News. Aproximativ 20 de persoane au fost ucise într-un atentat comis sâmbătă la Maiduguri, iar mai mulţi martori au declarat că au văzut o fată de aproximativ zece ani având asupra sa o bombă. Duminică, două fete care păreau să aibă aceeaşi vârstă purtau veste cu explozibil care au fost detonate în oraşul Potiskum, omorând trei persoane.