Peste 22 de milioane de lei pentru intervenţii în situaţii de urgenţă

0
310

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia a semnat al doilea contract de finanţare în cadrul domeniului major de intervenţie 3.3. – „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă”. Contractul a fost semnat de directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, şi de Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Ion Prioteasa

Proiectul „Extinderea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru interventii în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia” are o valoare totală de 22.116.330 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 17.459.435 lei (98% din valoarea eligibilă a proiectului), reprezentând   3.918.186 de euro. Prin  implementarea acestui proiect va creşte gradul de siguranţă a populaţiei din regiune, asigurându-se servicii corespunzătoare în cazul intervenţiilor în situaţii de urgenţă şi a dezastrelor naturale. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) S-V Oltenia este constituită din cele cinci judeţe ale regiunii, reprezentate de consiliile judeţene.

Bază regională

În cadrul acestui contract vor fi achiziţionate, pentru fiecare dintre cele cinci judeţe, câte o autospecială complexă  de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă  şi câte  o  autospecială de intervenţie la înălţime. Echipamentele vor fi amplasate în următoarele localităţi: Craiova, Târgu Jiu, Hurezani, Drobeta-Turnu Severin, Vânju Mare, Slatina şi Râmnicu Vâlcea. “Pe parcursul următoarelor 18 luni, activităţile proiectului se vor concentra pe dotarea Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), a bazei regionale şi a structurilor SMURD din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, cu echipamente necesare pentru îmbunătăţirea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţă la nivelul Regiunii S-V Oltenia, prin reducerea timpului mediu de intervenţie pentru acordarea primului ajutor calificat, dar şi pentru întărirea colaborării dintre judeţele regiunii, în perspectiva îmbunătăţirii siguranţei populaţiei”, a precizat Marilena Bogheanu, directorul ADR S-V Oltenia.

Centru mobil de comandă şi control

Marilena Bogheanu

Reprezentantul Agenţiei a mai spus că aceste investiţii vin în completarea unui proiect anterior, deja finalizat cu succes de ADI S-V Oltenia, ce a avut un buget de  peste 49  de milioane de lei. „Prin acest proiect s-a urmărit crearea unui centru mobil de comandă şi control şi au fost achiziţionate echipamante specifice pentru situaţii de urgenţă, respectiv: 21 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă, două autospeciale pentru cercetare nucleară, biologică, chimică,  şi radiologică, cinci autospeciale pentru descarcerări grele şi 15 autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă”, a declarat, cu ocazia acestui eveniment, Marilena Bogheanu, director al Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala S-V Oltenia.