Dumneavoastră, doamna poliţist?

Când vrei să fii ridicol cu orice preţ ai nevoie, bănuim, de har, deşi nici atunci reuşita demersului nu e garantată. Când nu-ţi propui o asemenea ipostază, dar o atingi, şi nu doar tangenţial, cât copios, atunci e grav şi se cheamă derapare etică. Ce l-a apucat pe ministrul de Interne, Radu Stroe, să purceadă, prin Corpul său de control, la o stranie investigaţie în rândul femeilor poliţist din inspectoratele de poliţie din ţară pe seama eventualei lor „agresări sexuale” de către „aripa bărbătească din instituţia respectivă” nu-i atât cinic, cât mai degrabă înjositor. Potrivit legislaţiei în vigoare, în România poliţistul are, din câte ştim, statut special de funcţionar public civil, activitatea sa fiind circumscrisă şi unui cod etic (Legea nr. 360/2002 modificată şi completată privind Statutul poliţistului), cu valoare aşadar normativă. Pe lângă nu puţine constrângeri de comportament stipulate în legea organică specială, activitatea cotidiană a poliţiştilor mai este, nu numai la noi, sub lupa permanentă a serviciilor de protecţie internă, de informaţii şi aşa mai departe. Fără a i se cere imperativ să fie „un model de comportament civic” în orice împrejurare, poliţistul trebuie să fie vigilent, înainte de toate, cu propriul anturaj. Gargara pe această temă e lungă. Nici o poliţie din lumea civilizată nu este „lacrimă” în exclusivitatea ei, plină de îngeri în privinţa comportamentului, şi exemple sunt cu duiumul. Unul de referinţă şi la îndemână fiind cel oferit de Poliţia judiciară din Lyon, cu fostul ei director adjunct de o relativă notorietate, Michel Neyret, decorat cu „Legiunea de Onoare” în 2004, personaj de film poliţist, arestat sub bănuiala de complicitate într-o afacere grotescă de trafic de stupefiante în 2011 şi pus în libertate la 23 mai 2012, după opt luni de detenţie. Revocat la 7 septembrie 2012 de Manuel Valls, actualul ministru francez de Interne. Să lăsăm deocamdată în pace poliţia britanică, bănuită în afacerea ascultărilor ilegale de telefoane, promovată de ziarul „News of the World”. Există corupţie, dar şi prostie, şi nu doar în poliţia franceză şi britanică, deşi nu despre acestea e vorba. Vrem să spunem că ceea ce ne reproşăm nouă, dintr-o impudică moralitate, e şi la alţii. Domnul ministru de Interne Radu Stroe, fără nici o legătură anterioară cu sistemul, s-a impacientat rău de povestea de la Balş, cu o poliţistă însărcinată, care l-a acuzat de viol pe şeful ei, despre care se mai auzise câte ceva, încât a dat de pământ cu tot IPJ-ul de la Olt, dar nu înainte de a rosti înţeleptele vorbe de cartier: „Asemenea golănie nu credeam că există în poliţia română”. Ba bine că nu! Motiv pentru care a considerat că o campanie profilactică sau curativă (?) „antiviol” şi „antifiţe erotice”  în toate inspectoratele judeţene de poliţie ar avea rostul ei mediatic. Deşi în astfel de situaţii, violatele şi hărţuitele „autentice” păstrează deplina tăcere, strângând din dinţi. Despre adulter nu pomenim. Ce atitudine adoptă „hărţuiţii” n-avem habar. Cum or fi intervievate doamnele poliţiste, majoritatea cu familii şi copii? Stăm şi ne minunăm, dar ca oameni care am mai văzut câte ceva pe pământul ăsta, am intra în pământ de ruşine la curiozitatea exprimată astfel: „Dumneavoastră, doamna poliţist?”. Am înţeles, din propriul CV, că ministrul de Interne, Radu Stroe, nu e căsătorit. O fi fost, nu ştim şi nu ne interesează. Dar, oricum am rostogoli vorbele, nu mizeriile de factura celor de la Poliţia Balş, cocoloşite până la fermentaţia pestilenţială, dau imaginea poliţiei române. Şi nici valoarea ei. Radu Stroe nu e vreun naiv şi operaţiunea, strict de imagine, l-a adus în centrul atenţiei. Faţă de unul dintre predecesorii săi, Traian Igaş, are avantajul că vorbeşte puţin mai bine, dar, din păcate, gândeşte apropiat.