Elevii revin la şcoală după vacanţă de iarnă, pentru prima dată cu o durată de trei săptămâni. Spre deosebire de anii anteriori, revenirea în bănci înseamnă acum debutul celui de al doilea semestru şcolar, care se va încheia pe 22 iunie. Până atunci elevii vor mai avea doar o singură vacanţă, cea de primăvară, cuprinsă între 7 şi 22 aprilie.
Cel de al doilea semestru al anului şcolar 2011-2012 înseamnă ultima etapă de pregătire pentru elevii din ani terminali care susţin examenele de absolvire a unui nivel de studii şi trecerea la un stagiu superior. Conform calendarului emis de Ministerul Educaţiei, liceenii din clasele a XII-a şi a XIII-a vor finaliza cursurile mai devreme, respectiv pe 1 iunie, întrucât bacalaureatul va debuta pe 11 iunie a.c. Examenul se anunţă la fel de drastic ca şi anul trecut.
Pe lângă pregătirile pentru examene naţionale, perioada celui de al doilea semestru al acestui an şcolar reprezintă o etapă de introducere a unor noi schimbări în învăţământul preuniversitar. Potrivit Legii Educaţiei naţionale, se vor lua măsurile necesare pentru introducerea clasei pregătitoare.
Se va introduce clasa pregătitoare
Copiii născuţi în 2005 vor fi admişi în clasa întâi fără clasă pregătitoare, iar cei născuţi în 2006 vor intra în clasa pregătitoare.
Pentru copiii născuţi în intervalul 1 septembrie 2006 – 31 decembrie 2006 părinţii vor putea opta dacă prelungesc încă un an grupa mare sau dacă cei mici merg în grupa pregătitoare. În cazul în care copiii născuţi în intervalul 1 septembrie – 31 decembrie rămân încă un an în gupa mare, în anul şcolar 2013-2014 vor intra în clasa pregătitoare.
Potrivit legii, în clasa pregătitoare sunt înscrişi copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar. La solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor sau a susţinătorilor legali, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârşitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
La învăţământul special, în clasa pregătitoare sunt înscrişi copiii cu cerinţe educaţionale speciale, care împlinesc vârsta de 8 ani până la data începerii anului şcolar. La solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor legali sau a susţinătorilor legali, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copii cu cerinţe educaţionale speciale cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani la data începerii anului şcolar.
Clasa pregătitoare se organizează în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică acreditate sau autorizate. Aceste clase pot funcţiona şi la grădiniţe.
Cine se va înscrie în clasa I?
Inspectoratele şcolare vor asigura înscrierea în clasa întâi a tuturor copiilor în vârstă de 7 ani şi a copiilor în vârstă de 6 ani împliniţi până la data începerii anului şcolar, dacă aceştia au frecventat grupa pregătitoare şi dacă există solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor sau a susţinătorilor legali.
De asemenea, inspectoratele şcolare vor organiza şi înscrierea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor în vârstă de 6 ani împliniţi până la data începerii anului şcolar, dacă nu au frecventat grupa pregătitoare, precum şi a copiilor care împlinesc aceeaşi vârstă până la sfârşitul anului calendaristic, dacă există solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor sau a susţinătorilor legali şi dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
Până în 20 ianuarie se va înainta spre avizare Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reţeaua şcolară din raza lor teritorială propusă de autorităţile administraţiei publice locale, după consultarea unităţilor de învăţământ, a operatorilor economici şi a partenerilor sociali interesaţi.
Liceele cu rezultate slabe pierd o clasă
De asemenea, MECTS a mai pregătit o noutate. Şi anume, liceele cu promovabilitate sub 15% la examenul de bacalaureat din 2011 vor elabora pentru clasa a IX-a un plan de şcolarizare diminuat cu cel puţin o clasă, potrivit metodologiei Ministerului Educaţiei privind cifra de şcolarizare în anul de învăţământ 2012-2013.
Unităţile de învăţământ de nivel liceal unice la nivel de localitate, precum şi cele care au câte o clasă a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a sunt exceptate de aceste reglementări.
Pentru anul şcolar viitor, propunerile pentru proiectul planului de şcolarizare şi al reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar se vor elabora de inspectoratele şcolare. Fiecare inspectorat şcolar va realiza un studiu prin care va fundamenta proiectul planului de şcolarizare din perspectiva argumentelor pedagogice, psihologice, sociologice şi economice.
Studiul va urmări analiza posibilităţilor de cuprindere a absolvenţilor claselor a VIII-a în ciclul inferior al liceului, în funcţie de oferta educaţională. De asemenea, studiul va urmări analiza opţiunilor elevilor claselor a VIII-a şi a opţiunilor absolvenţilor şcolilor de arte şi meserii din învăţământul special, promoţia 2012, pentru anul de completare, nivelul al doilea de calificare, învăţământ de zi, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
De asemenea, măsura privind introducerea costului standard per elev şi a principiului „finanţarea urmează elevul” se aplică din anul 2012.
Evaluări la învăţământul primar şi gimnazial
Tot din acest an începe, la finalul clasei a II-a, evaluarea competenţelor fundamentale: scris-citit şi matematică. Rezultatele evaluărilor sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor. Rezultatele evaluării şi planurile individualizate se comunică părinţilor elevilor şi constituie documente din portofoliul educaţional al elevului.
O altă evaluare va fi cea de la finalul clasei a IV-a, prin eşantionare, o evaluare la nivel naţional a competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar, după modelul testărilor internaţionale, pentru diagnoza sistemului de învăţământ la nivel primar.
De asemenea, la finalul clasei a VI-a, toate şcolile, în baza unei metodologii elaborate de MECTS, organizează şi realizează evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe.
O altă noutate vizează organizarea învăţământului profesional, dar şi redenumirea unităţilor şcolare.