Sindicaliştii Uniunii Sindicatelor Independente din Învăţământ Dolj, prezenţi la protestele, de ieri, din Bucureşti

0
296

Ieri, în faţa  Palatulului  Parlamentului din București  a avut loc un protest la care au participat peste 700 de salariați din învățământu lpreuniversitar. Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ (USII) Dolj, organizație afiliată la cea mai mare federație sindicală din România, FSLI, a participat,  ca de fiecare dată, la acțiunea de protest, făcând cunoscute nemulțumirile angajaților din învățământul preuniversitar doljean.

Nemulţumirile sunt multe, iar acestea au fost făcute cunoscute de-a lungul anilor. “Am ajuns la finalul anului 2022, iar situația din Educație nu s-a îmbunătățit. Legea-cadru nr.153/2017 nu este aplicată în integralitate, în ceea ce îi privește pe angajații din Educație, iar lucrurile nu mai pot continua în acest fel. Am venit, la București, pentru a atrage atenția asupra situației  delicate în care se găsește Educația din România , cu precădere a colegilor noștri din categoria personalului nedidactic. Au cele mai mici venituri din întreg sistemul de salarizare privitor la Educație, iar în contextul actualelor scumpiri, salariile dânșilor, ce nu depășesc de multe ori 2 . 000 de lei net, sunt total insuficiente. De asemenea, solicităm ca personalul cu funcții de conducere(inspectori școlari, directori, contabili șefi și secretari șefi) , precum și personalul didactic auxiliar, al căror volum de muncă s-a mărit considerabil în ultimii ani , să fie reașezat în grila de salarizare, pentru ca veniturile salariale ale dumnealor să crească. Aceste categorii de salariați nu au mai beneficiat de majorări salariale în ultimii trei ani. Sunt revendicări absolut justificate în actualul context”,  a precizat prof.  Bogdan Manea, președintele U.S.I.I. Dolj

Bogdan Manea: “Protestul este un ultim semnal de alarmă”

Protestele angajaților din Educație vin în momentul în care Guvernul României a propus un buget pentru Educație de doar 2,1% din PIB, pentru anul 2023,  cel mai mic din ultimii 27 de ani, iar de majorările salariale prevăzute de Legea cadru nr.153/2017vor beneficia doar o parte dintre angajații din sistemul de învățământ. Conform anexelor din Lege, angajații din învățământ ar fi trebuit să fie salarizați conform nivelului maxim prevăzut de aceasta. “ Protestul este un ultim semnal de alarmă cu privire la situația actuală a angajaților din învățământ și dorim să îi determinăm pe guvernanți să rezolve urgent revendicările noastre. Ne dorim o finanțare corespunzătoare importanței sociale pe care trebuie să o aibă Educația, iar lucrul acesta trebuie să se întâmple imediat”,  a mai adăugat  Bogdan Manea.