Percheziţii cu “mascaţi”, în Băileşti

0
489

Ieri, poliţiştii Poliţiei Municipiului Băileşti au pus în executare şase mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti. Doi dintre suspecţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Astfel, în noaptea de 10/11 decembrie a.c., ora 02:44, poliţiştii Secţiei nr.8 Poliţie Rurală Rast au fost sesizaţi, prin apel de urgenţă 112, cu privire la faptul că, la un local din comuna Afumaţi are loc un scandal. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat un bărbat de 43 de ani, din municipiul Craiova, care le-a declarat că a fost agresat fizic de o persoană necunoscută, acesta necesitând îngrijiri medicale fiind transportat la Spitalul Municipal Băileşti. Din cercetările efectuate de poliţişti, în cursul zilei de 11 decembrie, au fost identificaţi doi bărbaţi, de 24 şi 34 de ani, ambii din municipiul Băileşti, bănuiţi de comiterea faptei. Bărbatul de 34 de ani a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, cel de 24 de ani sustrăgându-se cercetărilor. În cursul zilei de 13 decembrie, în urma activităţilor investigativ-operative, a fost identificat, în municipiul Băileşti, şi tânărul de 24 de ani. Acesta a fost condus la audieri, fiind dispusă şi în această situaţie măsura reţinerii pentru 24 de ore. Faţă de cei doi, instanţa de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Ieri dimineaţă, având în vedere noile date şi informaţii rezultate din cercetări, au fost puse în executare şase mandate de percheziţie domicilară, toate în municipiul Băileşti, npuă persoane fiind conduse la audieri în baza mandatelor de aducere emise pe numele acestora. În urma audierilor, un tânăr de 26 de ani, din municipiul Băileşti, a fost reţinut, pentru 24 de ore, acesta fiind bănuit că ar fi participat la agresiunea din noaptea de 10/11 decembrie, alături de cei doi bărbaţi de 24 şi 34 de ani. Astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti cu propunere de arestare preventivă. Activităţile au fost desfăşurate cu spijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj şi a jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.