Fost candidat la Primăria Băileşti, condamnat la închisoare

0
1583

Un fost candidat, la alegerile locale din 27 septembrie 2020, a fost condamnat, pe 14 decembrie, la trei ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc. Acesta, în calitate de responsabil cu achizițiile, în cadrul unei farmacii administrate de soția sa, a vândut, fără a avea dreptul, produse din categoria stupefiantelor. În plus, fostul candidat nu mai are dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pierzând şi  calitatea de ales local.

 Laurenţiu Alin Diaconescu a fost trimis în judecată în 2018, după ce anchetatorii au arătat că acesta s-a implicat în obținerea unor medicamente care conțineau substanțe stupefiante sau psihotrope pentru a le vinde unui bărbat care locuia în Suedia (PMC), care pretindea că îi sunt necesare mamei sale, suferindă de cancer. Conform rechizitoriului, Diaconescu a auzit discuția dintre bărbat și soția sa, administrator de farmacie, care comandase cinci cutii a câte 60 de comprimate OXIDOLOR, cu concentrația de 80 mg, și a intervenit. ”Inculpatul (DLA) Diaconescu Laurențiu Alin, care avea calitatea de funcționar însărcinat cu achizițiile în cadrul farmaciei a luat apoi hotărârea de a cumpăra medicamentele comandate, care au fost preluate de la distribuitor și puse într-un dulap special prevăzut cu încuietoare anume destinat medicamentelor care conțineau substanțe stupefiante sau psihotrope. Ulterior, în data de 06.05.2017, inculpatul DLA a vândut, fără drept, cele 5 (cinci) cutii cu comprimate O XIDOLOR  inculpatului PCM, fără a-i cunoaște identitatea, fără a-i solicita acestuia vreun act care servește la identificare sau legitimare și fără a-i solicita vreo prescripție medicală specială sau chiar fără regim special (…). Încurajat de faptul că identitatea nu-i fusese dezvăluită și de modul în care inculpatul DLA cumpăra și vindea droguri de risc, inculpatul PCM a sunat în alte trei rânduri pe telefonul fix al farmaciei, punct de lucru Băilești, recomandându-se ” băiatul cu Oxidolor-ul ” și a comandat diferite cantități de medicamente care conțineau substanțe opioide, apelurile inițiindu-le din Suedia, unde locuia și unde trebuiau să ajungă drogurile. De fiecare dată, hotărârea de a cumpăra, fără drept, de la furnizorii autorizați medicamentul OXIDOLOR a luat-o inculpatul Diaconescu Laurențiu Alin, care apoi a procedat la vânzarea medicamentelor inculpatului PCM, în modalitatea expusă mai sus. Astfel, inculpatul a comandat și achiziționat în perioada 12.07.xxxxxxxxxxxxx18, fără drept, în baza a nouă facturi separate un număr total de alte 100 cutii conținând 60 comprimate Oxidolor concentrația 80 mg de la __ ( 60 de cutii) și __ DISTRIBUTION & LOGISTICS SRL (45 cutii). Inculpatul DLA a folosit pentru achizițiile menționate doi furnizori în același timp pentru a nu depăși cantitățile lunare pe care le putea achiziționa pe credit și a nu figura cu cantități mari în aceeași lună. Deși nu avea dreptul de a depozita, manipula sau vinde astfel de medicamente, cunoscându-le caracterul de produse stupefiante, inculpatul DLA  a vândut în luna iulie 2017 (la o dată ce nu a fost stabilită exact), în data de 11.10.2017 și în data de 18.01.2018 un număr cert de 60 de cutii conținând fiecare 60 de comprimate către 3 (trei) persoane cărora nu le cunoștea identitatea, toate trimise de către i nculpatul PCM, dintre care una a fost identificată în cursul urmăririi penale ca fiind martorul IMT. Pentru a da o aparență de legalitate a vânzărilor fără drept de substanțe stupefiante, inculpatul a emis la data de 06.05.2017 un bon fiscal, iar la data de 11.10.2017 un număr de 7 bonuri fiscale cu ajutorul cărora a făcut descărcarea de gestiune și a creat aparența existenței mai multor cumpărători. Ulterior, pentru medicamentele achiziționate în perioada 13.10.xxxxxxxxxxxxx18 inculpatul DLA a descărcat gestiunea electronică aferentă în data de 18.01.2018 prin operarea fictivă a unui proces verbal de distrugere, inclusiv pentru medicamentele vândute în mod cert către persoana trimisă de către inculpatul PCM, fără a fi însă constituită o comisie conform prevederilor Lg. 339/2005 rpb și fără a fi întocmit un astfel de document pe suport material. Rețeta astfel emisă a fost încredințată inculpatului DLA în data de 07.03.2018 în scopul de a-l determina să achiziționeze și alte cantități de medicamente, însă activitatea nu a mai fost continuată întrucât inculpatul PCM a fost prins în flagrant în data de 08.03.2018 în timp ce cumpăra de la un alt inculpat medicamente care conțineau substanțe stupefiante din aceeași categorie, a drogurilor de mare risc (fapte ce au făcut obiectul cauzei penale nr. 46 D/P/2018)”, au arătat procurorii.

Cum s-a pronunţat instanţa

Pe 14 decembrie a.c., instanța l-a condamnat pe Diaconescu la închisoare și i-a interzis să mai exercite vreo funcție publică timp de 2 ani. Redăm, pe scurt, din actul de decizie a instanţei:”… În baza art. 2 alin. 1, 2 din Lg. 143/200 Rpb. cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp şi75 alin. 2 lit. b C.p., condamnă pe inculpatul Diaconescu Laurenţiu Alin la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni  închisoare. În baza art. 67 alin. 2 C.p. interzice inculpatului Diaconescu Laurenţiu Alin ca pedeapsă complementară drepturile prev.de de art.66 alin. 1 lit.a şi lit.b CP, pe o durată de 2 ani. În baza art.65 alin.1 C.p aplică inculpatului Diaconescu Laurenţiu Alin pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.66 lit.a şi lit.b C.pen.
În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr.76/2008 privind funcionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Diaconescu Laurentiu Alin în vederea obținerii şi stocării în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilurilor genetice ale acestora. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în hotărârea instanței din 14 decembrie 2020.