Vineri, 13 decembrie, la Şcoala Gimnazială din Coţofenii din Dos, judeţul Dolj, au fost organizate două evenimente, dedicate atât cadrelor didactice, cât şi elevilor: Simpozionul naţional “Obiceiuri locale – valori naţionale”, ajuns la a IV-a ediţie, precum şi Concursul interjudeţean cu acelaşi titlu, ediţia a V-a. Participanţi din peste 20 de şcoli din Dolj, precum şi din judeţele Alba, Sălaj, Botoşani, Olt, Galaţi, Argeş, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Vâlcea şi municipiul Bucureşti au făcut schimb de bune practici în cadrul celor două secţiuni ale simpozionului, lucrările ştiinţifice şi proiectele educative prezentate urmând să fie cuprine în cel de-al treilea număr al revistei naţionale “PRO EDUCAŢIE”, pe CD – ROM, după cum a precizat Maria Sîrbu, director al Şcolii gimnaziale din localitate. La unitatea şcolară au fost promovate metode inovative de predare – învăţare – evaluare, ca urmare a implementării, în perioada 2017 – 2018, a proiectului Erasmus+ – “Educaţie interculturală prin instrumente digitale”. De asemenea, şi concursul interjudeţean s-a dovedit un succes, promovând păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare, participând direct elevi şi cadre didactice de la Şcolile Gimnaziale “Nicolae Bălcescu” din Craiova şi din Braloştiţa.