În holul central al Universităţii din Craiova se deschide astăzi, ora 12.00, Târgul Winterland – expoziţie cu decoraţiuni de Crăciun. Ajuns la cea de-a VI-a ediţie, evenimentul este organizat de Facultatea de Horticultură şi are scop caritabil. Ca în fiecare an, studenţii acestei instituţii au realizat decoraţiuni deosebite, unicat, cu specific de sărbătoare, suma obţinută din vânzarea acestora urmând a ajunge la Loredana Jianu (https://loredanajianu.wordpress.com/), studentă la Facultatea de Drept.
„Din casă în casă, din inimă în inimă, căldura, magia şi spiritul Crăciunului ne aduc pe toţi mai aproape. În această perioadă a anului, parcă mai intens ca niciodată, înţelegem că, dăruind, de fapt dobândim. Anul acesta sumele strânse din vânzarea decoraţiunilor le vom dărui cu drag Loredanei Jianu, o tânără optimistă, avidă de cunoaştere, o luptătoare, care este însă captivă în propriul corp, aflată în incapacitatea de a-şi controla musculatura şi de a se deplasa…”, precizează organizatorii. Loredana Jianu suferă de tetrapareză spastică, sindrom distonic, hipotomie musculară, diskinezie musculară şi dizartrie şi are nevoie de recuperare neuromotorie prin tratament specializat.
Târgul de Crăciun Winterland va rămâne deschis în holul Universităţii craiovene până pe data de 20 decembrie. Anul trecut, fondurile rezultate din vânzarea decoraţiunilor au sprijinit procesul educaţional al copiilor de la Liceul Tehnologic Special „Beethoven” din Craiova. La ediţia din 2014, organizatorii au dat o mână de ajutor micuţei Ambra Maria Chirculescu, care suferea de o malformaţie gravă ce necesita o operaţie în Italia.