Primii colindătorii la Consiliul Judeţean Dolj şi la Prefectură

0
374

Consiliul Judeţean Dolj şi Prefectura au avut parte, ieri, de primii colindători. Cei din Grupul „Colinda” au participat, joi, la concursul desfăşurat în Piaţa „Mihai Viteazul”, iar a doua zi cei 45 de membri s-au gândit să le facă o surpriză celor din administraţia judeţeană şi locală. 

La Prefectură, colindătorii au fost întâmpinaţi de subprefectul de Dolj, Ionel Ciobotea, care după recital le-a înmânat colindătorilor o felicitare din partea Prefecturii. „Vă mulţumesc în numele celor două instituţii, vă mulţumesc că ne cântaţi şi ne încântaţi cu cântecele voastre”, a spus Ionel Ciobotea. Îndrumătorul grupului, profesorul Cezar Neacşu, le-a mulţumit şi el autorităţilor pentru primire: „Aici avem, azi, 35 dintre cei 45 de membri ai ansamblului. Cel mai tânăr are 12 ani, cel mai vârstnic are 75 de ani. Evident că nu l-am luat de acasă pe cel mai vârstnic, întrucât sănătatea nu îi permite. Vă mulţumim că ne-aţi deschis uşa şi v-am putut colinda“.