Steaua s-a calificat în primăvara Europa League după 1-1 la Copenhaga, iar Raul Rusescu a fost din nou eroul roş-albaştrilor, cu o reuşită fantastică. Cu toate acestea, pentru reporterii UEFA un alt stelist merită să facă parte din echipa ideală a fazei grupelor. Mijlocaşul defensiv Alexandru Bourceanu (27 de ani) a intrat într-un “11” de vis care mai cuprinde nume uriaşe din fotbalul european, ca Hugo Lloris (Tottenham) sau Edinson Cavani (Napoli).
Fotbalistul, care este curtat intens de Dinamo Moscova, a fost lăudat pe site-ul oficial al UEFA pentru evoluţiile sale, fiind considerat unul dintre cei mai în formă mijlocaşi europeni: “Rusescu are parte de un sezon entuziasmant, dar Bourceanu este căpitanul de numele căruia se leagă toate rezultatele excelente obţinute de Steaua în ultimul timp. Foarte abil din punct de vedere tactic, Bourceanu strânge echipa în jurul său în momentele grele. A jucat în toate cele 6 meciuri din grupe”, a notat site-ul UEFA.
Echipa ideală arată astfel: Lloris (Tottenham) – Tremoulinas (Bordeaux), Dragovici (Basel), Irtegun (Fenerbahce) – Horvath (Plzen), Bourceanu, Konoplyanka (Dnepr), Taison (Metalist) – Vossen (Genk), Cavani (Napoli), Bobadilla (Young Boys).