Anul acesta, Târgul de Crăciun de la Craiova, de acum consacrat la nivel european, se doreşte a fi cât se poate de… breaking. Mizând pe sensuri „figurate”, pe „metaforă”, pe marketingul inerent mediului jurnalistic, termenul în sine nu ne aruncă în aer, nu ne cocoşează, nu ne copleşeşte etc., dar ne agaţă, ne stârneşte o curiozitate insolită. Cum adică „breaking”? Foarte bine, fiindcă pe lângă tot ce ştiam, prin pregătirile minuţioase premergătoare, la care am făcut referiri în zilele din urmă, Craiova se vrea, în perioada imediată, pe toată durata Târgului de Crăciun, o metropolă gastronomică, exprimată printr-o reţea de 11 restaurante (Artizan 35, Big Ben, Craft, Dolce Vita, Elipse, Epoca Steakhouse, Iberico, Olive, Steso, Nobel Cuisine, The Manor), din zona centrală, care se vor adapta la specificul bucătăriilor tradiţionale din Grecia, Turcia, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Croaţia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Macedonia de Nord, Republica Moldova, graţie unui proiect iniţiat de Liceul de Industrie Alimentară şi Primăria Craiova. O exprimare în materie de gastronomie, nu lipsită de solide tradiţii locale. Acum, ce putem spune, ca unii care ne-am mai mişcat prin Europa? Harta deprinderilor culinare, a modurilor de a mânca este diferită de harta statelor naţionale şi a obsesiilor identitare. Frontierele alimentare au altă logică, decât cele politice, de pildă. Vecinătatea, duhul regional, comunitatea de destin atârnă, când intri în bucătărie, mai greu decât orgoliul etnic şi decât tradiţia naţională sau regională, în cazul de faţă. Şi trebuie să admitem că oricât am fi de latini, bucatele, damigenele noastre sunt mai curând balcanice decât franţuzeşti, italieneşti sau iberice, oricât ne-au copleşit acestea, atunci când le-am degustat. Ceea ce oferă primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, în premieră, e „un schimb de experienţă” de acomodare multi-culturală, care ne-a devenit familiar. Că ne vom lăsa sau nu seduşi de alte provocări gastronomice rămâne de văzut. O „piaţă comună” a bucătăriei balcanice şi nu numai, la Craiova, e de luat în seamă. Să sperăm că nu ne vom încurca „la aperitive”, condiţia temporală a oricărui ospăţ incipient, vom savura bucatele expuse provocator, vorbite colocvial, agrementate de şpriţul înţepător, zglobiu şi sarcastic. Definit prin dexteritatea de a întârzia, de a ne pierde în digresiuni şi eschive, pentru noi şpriţul nu e un capriciu oarecare, un tabiet întâmplător, ci un obicei la care nu renunţăm, în ruptul capului. Unii spun că modificându-ne obiceiul, am uita să bem apă. Combinând multicultural, arhaicul cu post-modernitatea, integraţi de mult în spaţiul comunitar, aliniaţi şi realiniaţi, suntem în faţa unei experienţe, oarecum insolite. La capătul căreia probabil vom concluziona „patriotic” că nu există vinuri mai bune decât cele de la Domeniul Coroanei Segarcea, altminteri medaliate peste tot în lume, şi nici o bucătărie mai seducătoare, decât cea… doljeană, cu tot ce ştim despre ea, care nu se lasă îndoită de spectaculoasa supă azeră de miel cu năut şi gutui „Piti”, celebrul şniţel Zagreb, savuroasa „Pljeskavica” sau ciorba acrită zdravăn ca la Chişinău, ciorba de pui georgiană, gulaşul de vrăbioară ş.a.m.d.. Prin acest proiect, de care vorbeam, vor fi scoase în evidenţă reţete delicioase, tradiţional olteneşti, cu ajutorul profesorilor şi elevilor de la Liceul de Industrie Alimentară din Craiova. Dorindu-se o capitală gastronomică est-europeană, Craiova –să lăsăm prazul cu toată atracţia lui- se vrea o metropolă care preţuieşte gusturile autentice, în gastronomie, şi îşi lustruieşte brand-ul turistic şi economic.
