Gol Paradela, assist Zajkov, la echipele naţionale

0
322

Jucătorul Universităţii Craiova, Luis Paradela, a fost căpitan şi a marcat un gol pentru naţionala Cubei, la meciul pierdut cu 2-1 în deplasare cu St. Kitts and Nevis, din preliminariile Gold Cup. În prima manşă a dublei dispute, la Basseterre, cei din Saint Kitts and Nevis au deschis scorul în minutul 8, dar Luis Paradela, folosit pe postul de inter, a reuşit egaleze în minutul 40, după o pătrundere în careu şi un şut imparabil. „Sugar Boyz” reuşind să câştige cu 2-1 după un gol marcat în minutul 48. Calificarea pentru faza următoare se va decide în meciul retur, programat luni, la Santiago de Cuba. Luis Paradela are 10 goluri marcate în 38 de selecţii pentru naţionala „Leilor din Caraibe”. Cotat la 500.000 de euro, Luis Paradela (27 de ani) este împrumutat până în vara viitoare de Universitatea Craiova de la Deportivo Saprissa, cu opţiune de cumpărare definitivă. Luis Paradela a reuşit 2 goluri, o pasă de gol şi a scos un penalty în cele 15 prezenţe în tricoul Ştiinţei.

În aceeaşi zonă, dar în Liga Naţiunilor Concacaaf, faza sferturilor de finală, joacă şi un alt jucător al Universităţii Craiova, Denil Maldonado, în naţionala Hondurasului, care întâlneşte în dublă manşă naţionala Mexiculului, primul joc fiind programat la noapte.

Un succes important a bifat un alt fundaş al Universităţii Craiova, Basilio Ndong (25 de ani), care s-a calificat cu naţionala Guineei Ecuatoriale la turneul final al Cupei Africii pe Naţiuni. Ndong a fost integralist pentru „Tunetele Naţionale”, în remiza, scor 0-0, cu Algeria, ambele echipe obţinând accesul la turneul final programat în martie 2025 în Maroc.

În Grupa C a Ligii Naţiunilor, Gjoko Zajkov a jucat pentru naţionala Macedoniei de Nord, care a câştigat cu 1-0 cu Letonia, la Skopje. Fundaşul Ştiinţei a fost integralist şi a încasat un cartonaş galben, dar a şi oferit assist-ul la golul lui Serafimov.

Şi Juraj Badelj a fost convocat la reprezentativa U21 a Croaţiei pentru play-off-ul de calificare la Euro 2025, în cadrul căruia echipa pregătită de Ivica Olic se duelează cu Georgia în dublă manşă.