Lansarea volumului „Sub ochiul lunii”, autor Ștefan Tunsoiu

0
335

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 17 noiembrie 2022, lansarea volumului „Sub ochiul lunii”, autor Ștefan Tunsoiu.

Evenimentul va avea loc în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 17.00, în prezența invitaților: Ionut Adrian Patularu, Liviu Epureanu, Mircea Pospai.

Prefața volumului este semnată de Marian Barbu, care ne introduce în universul poetic plin de semnificații al operei autorului: „Ștefan Tunsoiu este un virtuoz al metaforei, în toate înțelesurile sale lingvistice, gramaticale și stilistice („malul uitării”, „altar de lumină”, „clopote de rouă”, „dimineața semințelor”, o comparație – „struguri ard ca felinare”), dar și al etajării subtilităților din simboluri și sintagme („ușa e o poartă, e drum, e plecare”, „tu ai venit înaintea culorilor”, „camera geme de umbre dansând”, „arde mai tare pădurea din rame”, „îngeri de granit”). / Graficianul, pictorul, ziaristul, au colaborat vizibil la apariția acestui volum de versuri. Polimorfismul asumat de același înzestrat autor – Ștefan Tunsoiu – ne bucură pentru înălțarea limbii române, în mod gradual, pe meterezele neiertătoare ale timpului.”

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”