SUA: Democrata Nancy Pelosi îl acuză pe Donald Trump de corupţie

0
509
Nancy Pelosi, lidera democraţilor din Congresul american, a utilizat în premieră termenul de corupţie, joi 14 noiembrie, insinuând bănuielile asupra preşedintelui american vizat de o anchetă, premergătoare destituirii, în afacerea ucrainiană. Democraţii îl bănuiesc pe Donald Trump că ar fi abuzat de prerogativele prezidenţiale în cererea adresată preşedintelui ucrainian, Volodimir Zelensky, privind ancheta asupra lui Joe Biden, bine plasat, acum, în tabăra democrată, la alegerile primare, pentru a-l înfrunta, în 2020 pe actualul preşedinte. Democraţii vor să demonstreze că Donald Trump a făcut presiuni asupra Kievului, îngheţând un important ajutor militar destinat Ucrainei. Pentru Nancy Pelosi, corupţia constă în „acordarea sau suspendarea ajutorului militar în schimbul unei declaraţii publice privind ancheta asupra fiului lui Joe Biden”. La rândul său, Donald Trump afirmă că întreaga sa discuţie cu omologul ucrainian a fost perfectă, şi majoritatea parlamentară republicană a făcut un zid în jurul său. Un impeachment este puţin probabil. Contând pe o majoritate solidă la Senat, este puţin probabil ca Donald Trump să aibă probleme.