Prim-ministrul Viorica Dăncilă a primit-o astăzi, 15 noiembrie 2018, pe doamna Mariam bint Mohammed Saeed Hareb Al Mehairi, ministru de stat pentru siguranța alimentară din Emiratele Arabe Unite, la Palatul Victoria.
În cadrul dialogului, premierul român a salutat tendința pozitivă înregistrată în ultima perioadă la nivelul dialogului politico-diplomatic bilateral la nivel înalt, precum și între mediile de afaceri dintre cele două state.
În acest context, a evidențiat importanța cadrului oferit de Parteneriatul Economic Strategic recent adoptat de șefii Executivelor de la București și Abu Dhabi.
Prim-ministrul a transmis, totodată, interesul privind participarea operatorilor români la comerțul fără restricții în regiunea Golfului, pe baza principiului liberei circulații a mărfurilor.
Cei doi interlocutori au subliniat importanța unei coordonări dinamice între autoritățile sanitare veterinare din cele două state, care să conducă la realizarea scopului comun de extindere a exporturilor de produse alimentare din România în Emiratele Arabe Unite. De asemenea, s-au referit la necesitatea utilizării modalităților cele mai adecvate pentru promovarea în continuare a cooperării la nivel guvernamental și între cele două medii de afaceri.