Labirintul Anticorupţie poposeşte, în premieră, la Craiova

0
383

dgaO acţiune inedită având ca obiect prevenirea actelor de corupţie se desfăşoară, joi şi vineri, în Craiova. Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, împreună cu Asociaţia Pro Democraţia, aduc în Bănie Labirintul Anticorupţie, parte a proiectului internaţional „Plăteşte Zero pentru ce ţi se cuvine”. Labirintul – o construcţie modulară care va oferi cetăţenilor posibilitatea să-şi consolideze cunoştinţele despre infracţiunile de corupţie – va fi amplasat vineri, în incinta Centrului Comercial Electroputere, craiovenii fiind invitaţi să răspundă provocării lansate de organizatori.

Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.) şi Asociaţia Pro Democraţia organizează, în zilele de 17 şi 18 noiembrie a.c., un eveniment unic în municipiul Craiova – Labirintul Anticorupţie, parte a proiectului internaţional „Plăteşte Zero pentru ce ţi se cuvine”, finanţat de Fundaţia Hanns Seidel România. Activităţile vor debuta joi, 17 noiembrie a.c., începând cu ora 11.00, cu o masă rotundă având ca temă “Prevenirea corupţiei – drumul către integritate”, ce va avea loc la Consiliul Judeţean Dolj. La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai structurilor M.A.I. din judeţul Dolj şi ai instituţiilor publice locale, implicate în lupta împotriva corupţiei. Cu această ocazie, vor fi dezbătute subiecte ce vizează Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) 2016-2020, activităţile de prevenire a corupţiei desfăşurate de către Direcţia Generală Anticorupţie, colaborarea cu ONG-urile, precum şi prezentarea proiectului pilot ”Etică şi integritate organizaţională în M.A.I.” şi a Labirintului Anticorupţie 2016.

Vineri, 18 noiembrie a.c., proiectul va continua cu instalarea Labirintului Anticorupţie, o metodă inedită de informare a cetăţenilor cu privire la riscurile implicării în fapte de corupţie. Astfel, în incinta Centrului Comercial Electroputere, din municipiul Craiova, va fi amplasată o construcţie modulară de tip labirint care va oferi cetăţenilor posibilitatea să-şi consolideze cunoştinţele despre infracţiunile de corupţie şi să descopere instrumentele aflate la îndemâna tuturor pentru a sesiza aceste fapte. Pentru verificarea cunoştinţelor proaspăt dobândite, vizitatorilor le va fi înmânat un chestionar la care vor putea răspunde identificând varianta corectă în Labirint. Cetăţenii vor primi, totodată, materiale informative şi promoţionale cu mesaje anticorupţie. Proiectul Plăteşte zero pentru ce ţi se cuvine se află la a treia ediţie, municipiul Craiova fiind ultima destinaţie în rândul celor 7 localităţi din ţară unde Labirintul anticorupţie a fost instalat anul acesta, respectiv Suceava, Târgovişte, Giurgiu, Zalău, Miercurea Ciuc, Arad şi Craiova. Cu acest prilej, Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj îndeamnă cetăţenii să fie responsabili şi să semnaleze deîndată orice faptă de corupţie săvârşită de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, la linia Telverde anticorupţie 0800.806.806, ce poate fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie.