Craiova, la prima victorie în Balkan League

0
322

Baschetbaliştii lui Mandic s-au impus în Albania, contra ultimei clasate din grupă, după un meci echilibrat, în care s-a remarcat din nou căpitanul Petrişor

Seria eşecurilor consecutive a fost stopată în Albania de echipa masculină de baschet a Băniei, care a reuşit să se impună în derby-ul codaşelor grupei B a Ligii Balcanice, în faţa celor de la Vllaznia Shkodra. Formaţia gazdă a izbutit să organizeze primul meci peîn sala proprie în Balkan League, după ce precedenta tentativă a eşuat din cauza problemelor cu instalaţia electronică. Echilibrul s-a menţinut permanent în disputa de joi seara, primele două sferturi încheindu-se nedecise. Craiova a avut avantaj de 7 puncte după primele minute, dar de la 8-1 s-a ajuns la 10-8 pentru gazde. Echilibrul de 1-2 posesii s-a păstrat până pe final, când datorită lui Bureau, Craiova s-a distanţat la 69-62. Albanezii au încercat revenirea şi împingerea meciului în over-time, dar SCM s-a apărat eficient, încasând doar 11 puncte în ultimul parţial.  A fost din nou un meci foarte bun al căpitanului echipei lui Mandic, Cătălin Petrişor, care, după procentajul excelent din jocul cu Mornar Bar, a reuşit de această dată 13 puncte, 8 recuperări şi un assist, cu o eficienţă 14. O supriză plăcută a fost şi Şanta, impecabil de la libere (3 din 3), plus 5 recuperări. După ce a dezamăgit până acum, coordonatorul Nikola Otovic nu a fost introdus nici o secundă, în timp ce Krstanovic a făcut cel mai modest joc de când a venit la Craiova, având, alături de Bosnjak (6 aruncări, toate ratate), cel mai mic indice de eficienţă. MVP-ul trupei lui Mandic a fost Travis Bureau, cu 12 puncte, 4 recuperări, 5 pase decisive şi 2 intercepţii, pentru o eficienţă 19. După evoluţia slabă din partida cu Mornar Bar, Vucurovic a fost cel mai bun marcator, dar în condiţiile în care a avut de departe cele mai multe finalizări (13 coşuri din 28 de aruncări). Cei mai eficienţi jucători ai gazdelor au fost Gavrancic (20 de puncte, 10 recuperări, 3 intercepţii) şi Saralija (26 de puncte, 4 recuperări, 2 assist-uri).

Ultimul joc din acest an în Balkan League pentru SCMU Craiova este programat luna viitoare, în deplasare, cu macedonenii de la Kozuv Gevgelija, care s-au impus în Sala Polivalentă în meciul tur. Următorul joc al alb-albaştrilor este programat în Liga Naţională, peste o săptămână, îm deplasare, cu ultima clasată, „U” Cluj, pentru ca revederea cu fanii proprii să aibă loc pe 29 noiembrie, când în Bănie soseşte, pentru a doua oară în acest sezon, campioana Asesoft Ploieşti.

Vllaznia Shkodra – SCMU Craiova 72-75 (25-25, 16-16, 20-19, 11-15)

Shkodra, „Qazim Dervishi”, spectatori: 1.000.

Vllaznia: Saralija (26), Pajovic (8), Gavrancic (20), Berdica (3), Zef Ndoja (2). Au intrat: Llazani (7), Arra (6), Bekteshi. Antrenor:

Craiova: Andrei (1), Vucurovic (24), Bureau (12), Bozovic (11), Krstanovic (7). Au intrat: Petrişor (13), Şanta (7), Bosnjak. Antrenor: Andjelko Mandic.

Clasament Balkan League, grupa B

1. Sigal Priştina           3          1          7

2. Kozuv Gevgelija     3          0          6

3. KK Mornar Bar       2          2          6

4. SCMU Craiova       1          3          5

5. Vllaznia Shkodra    0          3          3