Poliţiştii doljeni, în urma activităţilor specifice desfăşurate în cursul zilei de joi, au reușit să prindă două persoane pe numele cărora judecătorii emiseseră mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.
Poliţiştii craioveni din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în executare mandatul emis de Judecătoria Craiova pe numele lui Cătălin Segărceanu, de 41 de ani, din Craiova, condamnat la 1 an şi două luni închisoare pentru săvârșirea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 4 Coşoveni l-au depistat pe Florian Bogdan, de 33 de ani, din comuna Castranova, pe numele căruia Judecătoria Craiova a emis mandat de executare a unei pedepse de 7 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovire şi alte violenţe.
„Cei doi bărbați condamnați definitiv au fost încarcerați în arestul IPJ Dolj și urmează să fie transferați în penitenciar pentru ispășirea pedepselor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.