58.000 de angajaţi MAI vor fi la datorie în ziua alegerilor

0
328

Pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale au fost mobilizaţi peste 31.300 de polițiști și 12.500 de jandarmi. Duminică vor fi prezenţi la datorie şi 3.600 polițiști de frontieră, 10.000 de pompieri și peste 600 de forțe ale altor structuri operative ale Ministerului Afacerilor Interne. Ordinea publică la nivel național va fi asigurată de 13.300 de angajați ai MAI, iar alți 4.700 de specialiști vor fi mobilizați pentru verificarea și soluționarea unor posibile incidente electorale. Principalele misiuni ale Ministerului Afacerilor Interne vizează paza și protecția secțiilor de votare, asigurarea măsurilor de ordine publică în afara localurilor de vot și verificarea tuturor sesizărilor.

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a susţinut, ieri, o videoconferinţă cu prefecţii şi şefii structurilor centrale şi teritoriale ale MAI pe tema măsurilor organizatorice şi de ordine publică luate pentru desfăşurarea în bune condiţii a scrutinului de duminică al alegerilor prezidenţiale. „Desfăşurarea în condiţii de siguranţă publică a acestui tur de scrutin reprezintă o obligaţie pentru toate structurile cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Cu două zile înainte de alegeri vreau să ne asigurăm că toate măsurile care ţin de competenţele legale au fost luate şi că suntem pregătiţi să tratăm cu toată seriozitatea misiunile de duminică. Din punct de vedere organizatoric au fost respectate toate termenele legale specifice în legislaţia electorală pentru acest al doilea tur de scrutin”, a declarat Gabriel Oprea, ministrul de Interne.

Mai puţine incidente decât 2009

În intervalul dintre cele două tururi de scrutin au fost sesizate, potrivit ministrului Gabriel Oprea, doar 49 de evenimente, de 11 ori mai puține față de perioada similară a campaniei din 2009, când au fost înregistrate 533. În ultimele două săptămâni au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale și au fost sesizate 19 posibile infracțiuni, de opt ori mai puține față de campania din anul 2009, când au fost înregistrate 157.

Ministrul a precizat că votul de duminică se va desfăşura în aceleaşi secţii care au fost organizate şi pentru primul tur al alegerilor, în aceleaşi locaţii şi sub autoritatea aceloraşi Birouri electorale. Vicepremierul a mai spus că la Ministerul Afacerilor Interne va funcţiona 24 de ore din 24 Centrul Operaţional de Comandă, în care vor fi prezenţi reprezentanţi ai tuturor structurilor de ordine publică. „Aceste materiale se află acum în fiecare judeţ, sub pază. Sâmbătă, 15 noiembrie, până la ora 18.00, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor lua buletinele de vot pentru a fi duse în secţiile de votare. În întreaga ţară votul se va desfăşura în aceleaşi secţii de votare, aflate în aceleaşi locaţii, sub autoritatea aceloraşi birouri electorale. În cadrul secţiilor de votare, potrivit legii, măsurile de organizare şi desfăşurare a votului, precum şi cele de ordine publică sunt în atribuţiile preşedintelui Biroului electoral al secţie de votare”, a mai spus ministrul de Interne.

Au fost tipărite 20.945.068 de buletine de vot

Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale va avea loc în 18.550 de secţii de votare din ţară, iar pentru turul al doilea au fost tipărite 20.945.068 de buletine de vot, acestea urmând să fie predate, astăzi, preşedinţilor Birourilor electorale ale secţiilor de votare. Procesul de votare va începe duminică, la ora 7.00, şi se va termina la ora 21.00. Alegătorii vor vota la secţiile la care sunt arondaţi potrivit domiciliului. Persoanele care în ziua votării se vor afla în alte localităţi decât cele de domiciliu vor putea vota la orice secţie din ţară, însă numai după ce vor declara în scris, pe propria răspundere, că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acest tur de scrutin. Persoanele care votează de două sau de mai multe ori sau votează fără a avea acest drept riscă între şase luni şi trei ani de închisoare. Aceeaşi pedeapsă este prevăzută şi pentru persoanele care oferă bani ori diverse bunuri pentru a convinge alegătorii să voteze sau nu un anumit candidat.

Persoanele reţinute, arestate preventiv ori condamnate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale vor putea vota după ce vor face cereri în acest sens către directorul penitenciarului sau centrului de arest.