Poetul și performerul rus Serghei Birjukov vine la Scriitori la Tradem

0
515

Într-o ediție specială a întâlnirilor cu scriitori de referință din spațiul românesc și străin, poetul și performerul rus Serghei Birjukov vine la Craiova pentru a se întâlni cu publicul de aici. Astfel, vineri, 22 noiembrie, de la ora 17.00, Serghei Birjukov va citi și performa poezie de cea mai bună calitate la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a Municipiului Craiova.

Scriitorul rus, tradus în numeroase limbi străine și participant la festivaluri internaționale de referință, face parte din grupul de scriitori care reprezintă Rusia la actuala ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, care se desfășoară la București. La sugestia scriitorului Peter Sragher, el acceptat invitația de a veni la Craiova pentru a citi și performa într-un spațiu unde au citit poezie cunoscuți poeți români, începând cu anul 2010.

 

Proiectul cultural Scriitori la Tradem îi aduce la Casa de Cultură craioveană și pe scriitorii Cornel Mihai Ungureanu şi Silviu Gongonea. Cei doi vor citi proză şi poezie, marţi, 19 noiembrie, de la ora 17.00.Cornel Mihai Ungureanu va susţine conferinţa „Dincolo de geamandură – scriitor în largul lui”, în timp ce Silviu Gongonea va vorbi „Despre poezie”.