Paradoxurile timpului nostru

0
373
Citeşte mai mult

Trăim „subt vremi”, cu vorba pe nedrept uitată a cronicarului de peste veacuri; suntem, aşadar, bieţi zilieri ai prezentului căruia, exasperaţi de chinul pâinii cotidiene, suntem incapabili – sau neputincioşi – în a-i mai descoperi şi decreta trăsăturile, câteva linii de forţă ce definesc acel Zeitgeist, spirit al epocii atât de drag ideologilor romantici. Un examen, acesta, mai mult decât necesar şi nu din cine ştie pretenţii … filosofice, cât pentru a ne putea circumscrie mai exact liniile de destin căruia îi suntem protagonişti şi deopotrivă clienţi. Sau pacienţi.

Descopăr (cauză a vârstei ce-şi revendică, de-acum, un rol insaţiabil de jude intransigent!) printre hârtii risipite prin ani, un set de caracteristici ale acestei greu clasificabile epoci în care vieţuim, cu un provocator gust al paradoxului.

Distribuite aşa, într-o aleatorie ordine, nu cutez a le conferi o investitură mai mare decât pretind. Le propun, cu rezerva cuvenită, exclusiv ca pe o provocatoare invitaţie la reflecţie. Şi la meditaţie: una dintre virtuţile omeneşti exilată şi ea din existenţa noastră de toate zilele.

Prin urmare, care ar fi paradoxurile timpului nostru, de început de veac şi de mileniu?

Dispune, iată, de edificii tot mai înalte, dar în acelaşi timp de o săracă rezervă de moralitate; de o autostrăzi tot mai fastuoase, dar de orizonturi tot mai strâmte.

Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin, cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin, avem case tot mai mari, însă familii mai puţin numeroase, mai mult confort, dar mai puţin timp, mai multă instrucţie, dar mai puţin bun simţ, mai multe cunoştinţe, dar mai puţină luciditate.

Suntem mai experţi, dar infinit mai multe probleme, o ameţitoare gamă de medicamente, dar mai puţină sănătate, bem mult, fumăm enorm, cheltuim prosteşte, râdem tot mai rar, conducem cu viteze ameţitoare, ne mâniem zgomotos, ne împuţinăm orele, ne trezim mai obosiţi, suntem robi ai televiziunii, dar ne rugăm rareori.

Ne-am înmulţim proprietăţile, dar ne-am redus valorile, vorbim mult, iubim puţin şi urâm necugetat şi nemăsurat, Am învăţat cum să ne chivernisim traiul, dar nu cum să trăim. A adăugat ani vieţii, dar nu şi viaţă anilor. Am fost pe Lună şi ne-am întors, dar nu mai reuşim să traversăm strada ca să stăm la taifas cu vecinul. Am cu cucerit spaţiul exterior, dar l-am pierdut pe cel intim. Am creat lucruri grandioase, dar nu neapărat şi foarte bune. Ne ocupăm de purificarea aerului din jur, dar şi de cea a sufletului. Am luat în stăpânire atomul, dar n-am depăşit prejudecăţile. Scriem mai  mult, dar citim şi învăţăm mai puţin. Planificăm mereu, dar realizăm puţin. Ne-am obişnuit să ne grăbim, dar am uitat să aşteptăm. Schimbăm aiuritor de mult informaţii, dar nu mai comunicăm.

Trăim, deci, vremea fast food-ului şi digestiei grăbite, ne exhibăm în mari oameni, dar mici de caracter, ahtiaţi după profituri şi cu sistem pauper de relaţii. Vreme a veniturilor şi e rentelor cât mai mari dar şi a mai multor divorţuri, case mai arătoase, însă familii distruse.

Un timp al unui adevărat devenit un slogan pe care-l servim cu o voluptate vinovată: „foloseşte şi aruncă!”. Un timp în care totul se află în vitrină şi nimic în magazin.