13 oameni furioşi la Primăria Coşoveni

13
490

La Coşoveni, comună teafără, în buza Craiovei, sala de şedinţe a Consiliului Local n-a mai găzduit vreo întrunire a aleşilor locali, cum prevede legea, din luna mai. Un semn al iresponsabilităţii crase sau poftim, depline, faţă de locuitorii comunei, care i-au votat anul trecut, când primar a fost ales liberalul Nicu Coandă, după toate aparenţele singurul cu „scaun la cap”. În toată nebunia creată. Structura Consiliului Local Coşoveni rezultată din alegeri a fost următoarea: 4 (PSD), 4 (PNL+PC), 4 (PDL) şi 12 (PP-DD). Cum atât social-democraţii, cât şi liberalii, dar, fireşte, şi pedeliştii, au avut propriul candidat la funcţia de primar, combinata liberalo-conservatoare-social-democrată, care făcea majoritatea, n-a vorbit aceeaşi limbă decât o vreme, scandalul acutizându-se imediat după demisia viceprimarului liberal Angel Iacov. Din acel moment, consilierii locali social-democraţi şi-au descoperit brusc afinităţi neştiute cu pedeliştii, duşmanii lor de moarte ani de-a rândul. Şi astfel, Dorel Badea (candidat al social-democraţilor la primărie) şi-a dat mâna cu pedelistul Ilie Dumitru, fost 8 ani primar, dar şi candidat în 2012, de s-au închinat babele comunei. Fiindcă adversitatea lor fusese una nu încinsă, cât totală, branşând şi taberele politice respective. Fiindcă în 2008, la Coşoveni s-a consemnat una din minunile doljene în materie de alegeri democratice, libere şi cum or mai fi ele. Primarul perdant – după renumărarea voturilor, dispusă prin Hotărârea 114/19 iunie 2008 de Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr.17 Dolj – Ilie Dumitru (997 voturi), a rămas în funcţie, iar câştigătorul alegerilor, Dorel Badea (999 voturi), cu buzele umflate. Vreo câteva zile, câştigător a fost Dorel Badea, care a şi sărbătorit victoria cu lăutari şi masă îmbulşugată. Bucuria a fost tăiată prin Hotărârea Biroului Electoral Central nr.287/23 iunie 2008, care a invalidat hotărârea BECJD pe motivul că biroul electoral judeţean „îşi încetase activitatea la data când a pronunţat hotărârea atacată”. A fost o întreagă tevatură, vreme îndelungată, conducerea PDL Dolj solicitând strămutarea cauzei din motive pe care nu le mai reiterăm, mai ales că ne introducea (n.r. – „Cuvântul Libertăţii”) în „motivare”, argumentând că făcusem campanie negativă lui Ilie Dumitru. Faptul că acesta, care avea 8 ani de mandat, a mai primit unul „cadou”, cum spuneam pe motivul că BECJ nr.17 Dolj nu trebuia să mai admită renumărarea buletinelor de vot, a rămas „de pomină”. Timp de 4 ani, comuna Coşoveni a avut un primar „perdant al alegerilor” – Ilie Dumitru – pe deasupra identificat ca atlet financiar de Camera de Conturi Dolj la construcţia sediului actualei primării, investiţie la care, caz mai rar, n-a respectat nici o lege în vigoare la acel moment. Am discutat cu primarul comunei, de-a dreptul consternat. Lumea Coşoveniului ce să mai înţeleagă? Când află că Dorel Badea şi Ilie Dumitru şi-au dat mâna în crucea nopţii, la o oală de vin, scuipând pe interesele comunităţii. Între timp, Dorel Badea şi Toma Marian, ambii consilieri social-democraţi, au fost excluşi din partid şi se vorbeşte că s-ar lăsa înfiaţi de Mişcarea Populară. Ca oameni de nădejde. Activitatea Primăriei Coşoveni este momentan blocată şi, după toate prevederile legii, ar urma să fie organizate alegeri parţiale, cu costul lor. Iresponsabilitatea în democraţie nu se amendează, uneori, decât la urnele de vot. Deşi nici acolo acest lucru nu se mai întâmplă. Pe Ilie Dumitru s-ar putea să-l ajungă din urmă unele fapte, dacă asta mai are importanţă. Scârba de vot, în aceste circumstanţe, la Coşoveni chiar are justificare. 

13 COMENTARII

  1. Da, mai, dar in acea perioada scurta in care nu a fost primar tov Ilie Dumitru nu a stat degeaba. El a muncit pt. a face rost de bani la cazinoul de la Blocu Turn de pe Calea Bucuresti, nu departe de blocul unde are apartamentul din Craiova.

  2. E,din nenorocire,o confirmare trista a proverbelor :”corb la corb,nu-si scoate ochii”,”cine se aseamana ,se aduna”!Pe ei nu-i intereseaza soarta comunei si a locuitorilor ei, ci sunt disperati din cauza ca acestia la 1o iunie 2012,saturandu_-se de “activitatile” lor
    ,i-au gonit de la “ciolan”!Sabotand activitatea primariei,spera ca vor reveni “in fruntea trebii”!Oamenii din Cosoveni stiu “ce le poate pielea” si nu le vor mai da votul!

  3. De ce se vorbeste despre fostele alegeri si despre trecut. Despre alegerile care au fost cand a iesit Coanda primar de ce nu se vorbeste ? Am auzit ca se steau la intrare in cladirea cu sectiile de vot cu milionu’ in mana pentru un vot. Articole facute la comanda. Cand va vad asa… In 8 ani de zile s-a vazut ceva si ceva bun. Sa vedem dupa ce trec acesti 4 ani ce o sa se vada. Hai sa consultam toate partile nu numai ilea care ne convin noua !

  4. Nu este chiar asa, Nea’ Mircea. Or fi ei multi tembeli, fani ai PPDD-ului( partidului prostimii), dar consilier aveau doar unul. Si inca ceva, Coanda e PC si nu PNL! Cat despre cei ce au primit bani in campanie, indiferent care a fost aia, sa nu aiba parte decat de acei bani ! Cred ca pentru prima oara, oamenii au iesit la vot neplatiti ca pana acum , ei au iesit mânati de mocirla in care au fost tinuti!

  5. da ducetiva la ilie dumitru sa va dea el de toate daca de NICU nu va convine ca se implica.. cate activitati a facut ilie pt copii din cosoveni?? cata curatenie a facut ilie impreuna cu parlamentari lui alaturi de consateni? cate conditii le-a creat ilie copiilor in scoli si gradinite?

  6. Are dreptate Ion Ion “Cine se aseamana se aduna” asa cum sa intamplat cand a fost ales viceprimarul Iacov Angel :(((( Oare care erau CORBII? Poate ne spune domnu ing. COANDA???????????? daca nu cumva sunt prea indiscret? Si inca ceva, era sa uit: domnu inginer ne spuneti si noua ce se aude cu ” AUDITTU” pe care ati promis in campanie ca o sa il faceti inainte de a lua in primire Primaria, sau ca o sa rezolvati situatia de la Banu Maracine, dar asa cum spunea domnul Ion Ion ” Corb la corb nu-si scoate ochii”. :(((((((((((

  7. Mai anonimilor si dezamagitilor, dar de ce nu va semnati dumeavoastra cand intrebati de una si alta? Ca poate asa devenim si respnsabili…

  8. Pentru anonimul cu…banii. Ai auzit ca se statea la usa sectiei de votare… Ai auzit!!! Pentru cetateanul dezamagit…simt o frustrare in postarea dumneavoastra, postare ironica si anonima. Aveti o frustrare si o nemultumire ANONIMA! Sa fiti sanatos! Nicu Coanda. P.S. Si este corect, ing. Nicu Coanda. Dezamagitule!

  9. Pentru dezamagitul cetatean!
    1. Pai dupa cum se constata azi…nu prea sunt adunati corbii. Corbii de atunci, dupa cum afirmi dumneata;
    2. Semnele de intrebare dupa Ing. Coanda precum si obsesia cu “domnul inginer” exprima o frustrare; nu va mai bateti capul, si la varsta dumneavoastra va puteti continua studiile. Daca de asta nu puteti sa dormiti(sau sa construiti/sofati);
    2. Auditul despre care dumneavoastra vorbiti…Am venit eu la dumneavoastra si asa am zis:”cum vin, inainte de a lua in primire, fac un AUDITT”?. Cu doi de “T”. C.C. face audit cu un singur “T”. Si la un moment dat o sa se faca;
    3. Ce intelegeti dumneavoastra prin “rezolvat problema de la Banul Maracine”?
    4. Cel mai corect era ca sa nu va dati lovit cu identitatea, asumati-va afirmatiile, nemultumirile si frustrarile. Si stiti unde sa ma gasiti! Putem sa discutam!
    Cetateanule dezamagit…

Comments are closed.