Noul Prefect, faţă-n faţă cu „reacţiunea”

0
1048

În ciuda vremii potrivnice, în jur de 100 de persoane, membri ai Filialei Dolj a CNS „Cartel ALFA” s-au strâns, ieri după-amiază, în faţa Prefecturii Dolj. Sindicaliştii au vrut astfel să marcheze ziua de 14 noiembrie, declarată Zi de acţiune şi solidaritate europeană, dar şi să tragă un semnal de alarmă asupra problemelor la care salariaţii aşteaptă rezolvare. O delegaţie a protestatarilor a fost primită de prefectul de Dolj, care a primit o scrisoare conţinând revendicările acestora, a discutat câteva probleme punctuale cu reprezentanţii sindicaliştilor şi a spus că, în măsura posibilităţilor, va încerca să-i ajute.

Ziua de 14 noiembrie, declarată de Confederaţia Europeană a Sindicatelor, Zi de acţiune şi solidaritate europeană, a fost marcată, ieri, şi la Craiova, prin pichetarea Prefecturii Dolj. Pe mulţi dintre cei care anunţaseră că vor veni vremea urâtă i-a ţinut acasă, însă tot s-au strâns în jur de 100 de persoane, membri ai Uniunii Sindicale Teritoriale – Filiala Dolj a Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel ALFA”. Dotaţi cu steaguri şi pancarte pe care erau afişate revendicări ale lor – „Vrem dialog social” sau „Vrem modificarea Codului Muncii” –  protestatarii au declarat că manifestarea se înscrie într-o serie de acţiuni coodonate la nivel european şi că reprezintă un semnal de alarmă cu privire la necesitatea implicării factorilor de decizie, la toate nivelurile, în rezolvarea cu prioritate a problemelor reale ale oamenilor. „Aşa-zisele măsuri de flexibilizare a pieţei muncii, la care România a fost supusă atât de brutal anul trecut, nu au adus nici un loc de munca în plus. Dimpotrivă, locurile de muncă se reduc cu rapiditate, iar cele care rămân sunt atât de precare. În aceste conditii, distrugerea dialogului social şi a negocierii colective, la toate nivelurile, duce la adâncirea sărăciei şi a dezechilibrelor şi lasă angajaţii în imposibilitatea de a-şi apăra drepturile. Noi vrem ca factorii de decizie să schimbe aceste lucruri”, a declarat Laurenţiu Mihăiţoaia, preşedinte al Uniunii Sindicale Teritoriale – Filiala Dolj a Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel ALFA”, precizând că primul pas făcut în această direcţie a fost înmânarea unei scrisori cu revendicări reprezentantului Guvernului în teritoriu.

Solicitare : Modificarea Legii dialogului social

Astfel, o delegaţie formată din şase persoane, reprezentând sindicate afiliate la „Cartel ALFA”, a fost primită de prefectul de Dolj, principalele revendicări menţionate de aceştia fiind modificarea Legii dialogului social, majorarea salariului minim garantat, crearea unor noi locuri de muncă şi dezvoltarea infrastructurii. După ce a primit documentul, prefectul le-a cerut sindicaliştilor să expună principalele probleme şi nemulţumiri pe care le au, explicând că este deschis dialogului. „Ştiu că una dintre revendicările dumneavoastră ţine de modificarea Legii dialogului social. Tocmai de aceea voiam să vă spun că vreau să purtăm un dialog în adevăratul sens al cuvântului şi nu unul al surzilor sau al uşilor închise. În ce mă priveşte, o să încerc să fac demersurile necesare ca să rezolvăm ce se poate la nivel local. Ştiu că este nevoie de protecţie socială, se apropie şi iarna, însă problema infrastructurii este una spinoasă care se cunoaşte şi sunt de acord că trebuie rezolvată. Este însă destul de complicat”, a spus Marius Deca, prefectul de Dolj. Mulţumite de această primă întâlnire, ambele „tabere” s-au despărţit cu promisiunea că se vor revedea pentru a discuta amănunţit fiecare problemă.