Începe să se desluşească fotografia, în care candidaţii la alegerile prezidenţiale se poziţionează momentan, în perspectiva calificării lor în „marea finală”. Se zăreşte bine, o atestă toate sondajele, Marcel Ciolacu şi pare urmat de Nicolae Ciucă, deşi resimte lângă el sau în apropiere, atât pe George Simion (AUR) cât şi pe Mircea Geoană (independent) şi vag se zăreşte silueta Elenei Lasconi (USR). Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, cele mai importante, ca miză, o estompează vizibil pe cea pentru alegerile parlamentare. „Totul pentru front” înseamnă… „totul pentru prezidenţiale”. Nu ne hazardăm în evaluări pripite, dar liberalul Nicolae Ciucă poate fi creditat, graţie şi forţei partidului în teritoriu, de cele mai mari şanse de a prinde finala. N-or semăna alegerile locale cu cele prezidenţiale, dar ele sugerează totuşi potenţialul unor organizaţii politice în teritoriu. Avem şi o duzină de candidaţi-iepuraşi al căror rol în această competiţie strânsă, complicată, nu prea e desluşibil. Ludovic Orban, din partea alianţei PMP şi Forţa Dreptei, Cristian Diaconescu, Ana Birchal, Călin Georgescu (toţi independenţi), Răzvan Constantinescu (Patrioţii Poporului Român) şi care mai sunt vor fi probabil pe buletinele de vot. Ei sunt cei care îşi vor negocia voturile obţinute pentru turul doi, în speranţa unor funcţii în viitoarea administraţie sau cine mai ştie. Numai că de regulă voturile obţinute, nu se tranzacţionează aşa cum s-ar dori, adică alegătorii lor nu se conformează întocmai recomandărilor primite. Şi asta s-a văzut şi la alegerile precedente. Fără greşeli de parcurs, până la primul tur al prezidenţialelor, ordinea sosirii nu poate fi alta decât următoarea: Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă / Mircea Geoană / George Simion. Eliminarea Dianei Şoşoacă (SOS România) s-a estompat, comentariile s-au stins, însă partidul acesteia ar putea intra în Parlament. Mirel Palada, sociologul en-vogue, avansează prognoze şi pentru finală, dar suntem departe de acest moment. Îl vede oricum favorit pe Marcel Ciolacu, atât într-o confruntare cu Nicolae Ciucă, cât şi cu George Simion. În privinţa vocaţiei pentru funcţia de preşedinte al ţării, discuţia este mai largă. Exceptându-i pe Ciolacu, Ciucă şi Geoană, care pot avea puncte de vedere articulate sau cât de cât articulate, în cunoştinţă de cauză, despre războiul din Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu, UE, relaţiile cu aliaţii strategici, dar şi vecinii, ceilalţi candidaţi, şi am văzut bâlbele Elenei Lasconi, au deficit de informaţie, de pregătire prealabilă, şi chiar de discurs. Se exploatează nefast stângăciile celor enumeraţi în diferite ipostaze, mă refer la prestaţia lor în cadrul unor emisiuni televizate, dar totul ţine de ingredientele unei campanii electorale. E o campanie electorală destul de complicată şi prin ceea ce se întâmplă lângă noi. Acum 5 ani, să nu mai vorbim de acum 10 ani, altele erau circumstanţele geo-politice. O invitaţie la reflectare, înainte de final: faptul că după două mandate consecutive, „străinătatea” nu l-a vrut pe Klaus Iohannis, neoferindu-i vreun job, deşi s-a dovedit docil până la exasperare, spune multe. Cum alegerile prezidenţiale nu sunt mâine sau poimâine, mai avem timp de reflectare, însă ele sunt, mă repet, cele mai importante, la care suntem chemaţi să ne dăm votul.
