Prejudiciu recuperat

0
532

În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul celor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, au efectuat două percheziții, în județul Dâmbovița, la domiciliile unor persoane bănuite de furt calificat.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 12 septembrie 2020, cei doi bărbați ar fi sustras, dintr-un autocamion, 140 de anvelope, în timp ce erau transportate de la societatea producătoare, în vederea exportului. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit cele 140 de anvelope, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. Cei doi bărbați, de 44 și 47 de ani, urmează a fi conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.