15 octombrie – Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini

0
657

Marcarea Zilei Mondiale a Spălatului pe Mâini (Global Handwashing Day), în fiecare an, pe 15 octombrie, este promovată şi susţinută de Parteneriatul Global Public-Privat pentru spălarea mâinilor, pentru a atrage atenţia asupra importanţei acestui mic gest, de multe ori considerat banal, dar care ne poate scăpa de numeroase boli, asigurându-ne siguranţă şi o dezvoltare sănătoasă. Tema din 2020 este “Igiena mâinilor pentru toţi!”. Ne putem feri de cele mai multe boli spălându-ne pe mâini în mod corect – cu săpun şi frecvent, astfel încât acest gest să devină un obicei. O igienă corectă ne poate feri de peste 200 de boli.

Pentru prima dată, Ziua mondială a spălatului pe mâini a fost marcată în 2008, an declarat de Naţiunile Unite drept Anul Internaţional al Salubrităţii.