În două zile, peste 200.000 de lei, pentru folosirea telefoanelor mobile

0
430

În primele două zile, după intrarea în vigoare a intericerii folosirii cu mâinile, de către şoferi, în timpul în care se află la volan, a telefoanelor  mobile şi a altor dispozitive de acest gen, la nivel naţional au fost aplicate peste 300 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor depăşind 200.000 de lei.