Juncker va anunţa astăzi schimbările din cadrul echipei sale

0
462

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a întâlnit ieri cu Violeta Bulc, desemnată de Slovenia pentru funcţia de comisar european după retragerea lui Alenka Bratusek, urmând ca astăzi să anunţe schimbările din cadrul echipei sale, relatează European Voice, în ediţia online. Violeta Bulc, ministru pentru Dezvoltare şi Politică Regională şi vicepremier în guvernul sloven, a fost candidatul înaintat vineri de premierul Miro Cerar, după ce Alenka Bratusek şi-a retras candidatura, fiind respinsă de europarlamentari, în urma prestaţiei dezastruoase la audieri şi după controversa cu privire la modul în care a fost nominalizată. După interviul oficial cu Bulc de ieri, Juncker trebuie să decidă dacă va accepta nominalizarea ei şi ce portofoliu îi va aloca. Având în vedere că Bulc este ministru de doar câteva săptămâni, este puţin probabil ca Juncker să îi ofere postul de vicepreşedinte pentru uniunea energetică, pe care i-l alocase lui Bratusek, ca fost premier. Dacă îi va oferi un post diferit şi va aloca vicepreşedinţia altcuiva, el va antrena noi audieri parlamentare, în afară de cea a lui Bulc. Potrivit unor surse din cadrul Parlamentului European, eurodeputaţii sunt pregătiţi să o audieze pe Bulc şi pe oricine altcineva luni, 20 octombrie, la Strasbourg, la începutul sesiunii plenare. Astfel că, teoretic, încă mai este posibil ca votul final de confirmare a întregului colegiu al comisarilor să aibă loc la 22 octombrie. Calendarul este însă foarte strâns, iar Bulc va avea la dispoziţie mai puţin de o săptămână pentru a se pregăti de audiere şi foarte puţin timp pentru întrebările scrise din partea europarlamentarilor. O dată mai potrivită pentru confirmarea CE ar fi cea de 13 noiembrie, Parlamentul reunindu-se într-o minisesiune plenară la Bruxelles, la 12-13 noiembrie. Mâine, Juncker va anunţa şi alte schimbări făcute după audieri, în urma acordului cu eurodeputaţii, inclusiv adăugarea „sustenabilităţii” la portofoliul lui Frans Timmermans, candidatul olandez la postul de vicepreşedinte. Una dintre opţiunile lui Juncker este să îi ofere lui Bulc portofoliul Transporturilor şi să aloce energia vicepreşedintelui Maros Sefcovici, candidatul Slovaciei. Totuşi, europarlamentarii din comisia pentru transporturi se opun acestei idei. O altă opţiune ar fi să îi ofere lui Günther Oettinger, actualul comisar pentru Energie, vicepreşedinţia pentru uniunea energetică. Juncker i-a alocat acestuia portofoliul Agendei Digitale, dar, la audierile de săptămâna trecută, Oettinger nu a manifestat prea mult entuziasm pentru acest post. Pe de altă parte, oferirea vicepreşedinţiei candidatului german (toţi ceilalţi provenind din state mici) ar însemna dezechilibrarea balanţei pe care Juncker a gândit-o iniţial. O altă posibilitate ar fi ca Bulc să obţină portofoliul Educaţiei, Tineretului, Culturii şi Cetăţeniei. Europarlamentarii şi-au exprimat deja îngrijorarea cu privire la alocarea acestui portofoliu lui Tibor Navracsics, candidatul Ungariei. Responsabilitatea acestui portofoliu este deosebit de sensibilă având în vedere tensiunile recente dintre premierul Viktor Orban şi CE pe tema drepturilor omului. Dar europarlamentarii nu vor să îl recompenseze pe candidatul lui Orban, aşa că Juncker va trebui să trateze cu tact alocarea vicepreşedinţiei. O ultimă opţiune ar fi să schimbe portofoliul candidatei Bulgariei, Kristalina Gheorghieva, care a fost nominalizată ca vicepreşedinte pentru buget. Dar Juncker încă are nevoie de un candidat convingător pentru postul de vicepreşedinte pentru uniunea energetică.