EURO 2016 preliminarii: Partida Serbia-Albania, întreruptă în minutul 41

0
333

Întâlnirea dintre Serbia şi Albania contând pentru calificările EURO 2016 n-a mai putut continua aseară din minutul 41. O dronă arborând drapelul „Albania mare” (o concepţie naţionalistă a Albaniei actuale), survolând stadionul „Partizan” din Belgrad, care găzduia întâlnirea, a stârnit furia publicului. Jucătorul sârb Stefan Mitrovic a reuşit să agaţe drapelul, moment în care s-a iscat o busculadă între jucătorii celor două echipe, antrenând şi oficialii celor două tabere. Pe teren s-a instalat confuzia. Albanezii au dorit să-şi recupereze drapelul, în timp ce mai mulţi spectatori sârbi au pătruns pe teren. Încercările de calmare a situaţiei de către jucătorii sârbi n-au reuşit şi, după ce echipa Albaniei a mers la vestiare sub „ploaia de proiectile” venite din tribune, n-au mai revenit în teren întrucât arbitrul englez Martin Atkinson a întrerupt partida la 0-0. Aseară târziu, canalul naţional al televiziunii sârbe a anunţat că fratele premierului albanez Edi Rama a fost arestat la Belgrad. Citându-l pe ministru de interne sârb, RTS a afirmat că Olsi Rama e bănuit că ar fi pilotat el însuşi drona deasupra lojelor stadionului. Tensiunile istorice între cele două ţări au reapărur la opt zile după vizita lui Edi Rama la Belgrad. „Albania mare”, viziunea naţionaliştilor de la Tirana, include Kosovo, o republică cu populaţie majoritar albaneză a cărei independenţă este contestată de sârbi.