Haine contrafăcute, descoperite de poliţiştii doljeni

0
614
Ieri, 14 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au efectuat  trei percheziții domiciliare, în Municipiul Craiova şi  comuna Bratovoeşti, pentru documentarea activităţii într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
În urma perchezițiilor, la locuinţa unui bărbat de 31 de ani, din Craiova, poliţiştii au descoperit 909 articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și de marochinărie, purtând însemnele și inscripțiile unor mărci înregistrate pentru care nu s-au prezentat documente de originalitate sau autenticitate, care au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. Doi bărbaţi de 31 şi 42 de ani din Craiova şi un tânăr de 24 de ani, din Bratovoeşti, au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. “Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, urmând a fi dispuse măsuri legale. La activități au participat și polițiști ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Serviciului Criminalistic Dolj”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj.