Brâncuşi are „Casa lui” la Craiova!

0
682

Despre creatorul „Pasărei Măiastre”, „Coloanei Infinită”, „Masa Tăcerii” şi „Poarta Sărutului” ştiam destule detalii, ca puţini alţii, graţie exegezei ilustrului cărturar, eseist, critic de artă V. G. Paleolog (1891-1979), figură pitorească, legendară, a vieţii culturale din Bănie, primul din lume care i-a dedicat o monografie încă din 1938. Are bust pe „Aleea Personalităţilor” din Parcul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. O viaţă de om închinată decriptării operei celui mai mare sculptor al timpurilor moderne, unul dintre ctitorii cubismului european. Fireşte, cu trecerea timpului, cercetărorii marelui oltean s-au înmulţit pe toate meridianele. Volumul lui Radu Varia intitulat “Brâncuşi”, este de-a dreptul notabil, publicat în 1986 la New York şi ulterior la Paris (1989 – Gallimard) şi Tokyo (1993 – New Art Seibu). Dar V. G. Paleolog (a locuit într-un bloc de pe A. I. Cuza) s-a bucurat de privilegiul imens de a fi fost mulţi ani de zile prieten cu Constantin Brâncuşi, spunându-şi unul altuia pe nume şi mai mult decât atât adresându-se unul altuia cu vocativul „mă”, sublimul fraternităţii şi amiciţiei. Nici un titlu de glorie nu-l poate întrece, într-o ordine sentimental românească, pe acela ca Brâncuşi –copil de ţărani din Hobiţa de Gorj- să-ţi fi spus „mă”. Constantin Brâncuşi este de multă vreme un mit şi Craiova, unde şi-a petrecut câţiva ani buni ca băiat de prăvălie, la restaurantul „Spirtarul” din faţa Gării, unde muncea 18 ore zilnic, iar la ceasurile 3 dimineaţa îl sculau birjarii cu ciocănitul codiriştii de la biciuşcă, fiindcă soseau muştereii la trenurile matinale şi cereau să fie serviţi cu cremwursti calzi, pelin rece şi hrean iute, apoi, la Şcoala de Arte şi Meserii (1894-1898), pe care a urmat-o. Craiova oferă acum prin inaugurarea Centrului Internaţional „Constantin Brâncuşi”, tot ce se mai putea face pentru un om şi o operă, a cărui fiecare vorbă, pe care el a rostit-o, a devenit oracol, dalta, fierăstrăul şi toporul putând fi admirate ca uneltele unui demiurg. Basilie Gheorghiescu, care îşi va schimba numele în 1970, în Georgescu-Paleologu Vasile, prieten devotat al lui Constantin Brâncuşi, lăsase posterităţii un important fond de documente, reunite sub ceea ce a funcţionat sub denumirea „Informatica C. Brâncuşi” din cadrul filialei din Craiova a Academiei Române. Acest fond, deosebit de valoros, necercetat vreme de aproape un sfert de veac, a fost pus parţial în circulaţie în 2001, Anul Internaţional Brâncuşi, printr-o lucrare densă, bine structurată, cuprinzând şi o suită de articole-serial, publicate după 1964 în ziarul Înainte şi revista Ramuri din Craiova, sub titlul „Memorialul Brâncuşi. Paşi pe nisipul eternităţii sau legământ cu demiurgul”. (Ediţie princeps îngrijită de Ilarie Hinoveanu, ed. Alma şi Literatorul) cu trei capitole: Exegeze brâncuşiene; Reflecţii enciclopedice; Convorbiri. A existat în Craiova un grup de brâncuşologi de reală calitate intelectuală, exegeţi ai titanului din Hobiţa, avându-l ca mentor pe V. G. Paleologu (Paul Rezeanu, Romulus Diaconescu, Tudor Nedelcea, Petre Pandrea, Octavian Lohon, C. S. Nicolaescu-Plopşor, Cornel Sorescu, cu emisiunea sa săptămânală „Brâncuşiana” la Radio Oltenia). A fost constant întreţinut, un tonus ridicat şi elevat al manifestărilor dedicate marelui sculptor, chiar prin susţinerea oficialităţilor fostului sistem politic. Demersul Consiliului Judeţean Dolj, promovat în urmă cu vreo 7 ani de a implementa proiectul „Centrul Internaţional Brâncuşi – Centrul turistic interactiv”, în vecinătatea Muzeului de Artă, este nu doar o investiţie în cultură, este un gest rafinat, de o amplitudine robustă, de preţuire a artei moderne. De aşezare a Craiovei pe o hartă turistică, în care ai ce vedea. Arta lui Constantin Brâncuşi este neîndoielnic modernistă. Prea puţini, ne încredinţa Petre Pandrea, îşi dau seama că Oltenia este un sediu al artei moderne în România, prin reprezentanţii săi: Macedonski, Arghezi, Gib I. Mihăiescu şi Brâncuşi (doi lirici, un epic şi un sculptor). Dacă îl mai adăugăm şi pe Marin Sorescu… facem cinci.

Ovoidul şi Pasărea Măiastră la o scară nemaivăzută

Arhitect Dorin Ștefan

Arhitectul modernist Dorin Ştefan, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, din Bucureşti, vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, are o poveste pe care a relatat-o în media, de-a dreptul fabuloasă. L-a descoperit pe Constantin Brâncuşi în anii de liceu şi de atunci creatorul Coloanei Infinitului a rămas un reper pentru arta şi arhitectura sa. Prin 2013 a prezentat la Muzeul Olteniei o transpunere a filozofiei lui Brâncuşi, care spunea că „arhitectura este sculptura locuită”. Când s-a gândit să facă „Pavilionul Brâncuşi” din Craiova ştia că prin anii 30 un maharajah fusese în atelierul marelui sculpor din Paris de unde cumpărase „Pasărea în Văzduh”. În plus, maharajahul l-a angajat pe Brâncuşi să ridice un monument în India, soţiei sale dispărute. Brâncuşi s-a întors dezamăgit din India, fiindcă n-a reuşit să facă templul, întrucât maharajahul s-a căsătorit a doua oară. Ridicarea unui pavilion de sticlă, în curtea Palatului Mihail, din Craiova, are o istorie lungă, încărcată, presărată cu tot felul de evenimente, nu uşor de surmontat. Lucrarea a fost efectuată de firmele asociate Manelli Impresa SRL şi Scotta SRL. Diriginte de şantier a fost SC Q Test SA. Suprafaţa construită este de 1311 metri pătraţi, iar suprafaţa desfăşurată este de 1682 metri pătraţi. Valoarea totală a proiectului: 23.218.706 lei (fără TVA) din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Dolj. Partea cea mai importantă, atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere al complexităţii, este reprezentată de semnalul suprateran de sticlă, care este o prismă cu baza pătrată, amplasată deasupra spaţiului expoziţional subteran. Semnalul suprateran de sticlă are baza de 9×9 m, şi înălţimea de 12 m. Semnalul suprateran de sticlă este compus dintre altele din inele de sticlă, 532 metri pătraţi şi închideri de sticlă 972 metri pătraţi. În interiorul lui au fost construite din sticlă imagini ale „Ovoidului” şi „Măiastrei” ce ocupă tot spaţiul interior al semnalului. Performanţa tehnică este legată de faptul că s-a folosit integral sticla, şi la structură şi la închidere, pereţi de sticlă lungi de 12,5 m bucata şi 3 m lăţime, aduşi din Germania de la o fabrică specială. În interiorul oului –Ovoidul specific limbajului lui Brâncuşi- se citeşte printr-o transparenţă silueta Pasărei Măiastră. În pavilionul subteran sunt prevăzute spaţii multifuncţionale care vor permite turiştilor o interacţiune permanentă prin intermediul tehnologiilor moderne cu care sunt dotate. Cele 6 opere brâncuşiene, aflate în prezent la Muzeul de Artă Craiova, „Cap de copil”, „Domnişoara Pogany”, „Sărutul”, „Coapsa”, „Orgoliul” şi „Vitellius” sunt bine puse în valoare, existând premizele unei profunde cunoaşteri a vieţii şi creaţiei „titanului din Hobiţa”, care mărturisea că „la Craiova s-a născut a doua oară”.

Modernitatea limbajului

Citez dintr-un discurs rostit la Societatea Română de Radiodifuziune, în 23 martie 1939, publicat în Ramuri (15 ianuarie 1979) de V. G. Paleolog. „Cu Brâncuşi, plastica încetează de a fi slugarnica reprezentare a antropomorfiei şi depăşind stadiul idioplastiei care totuşi este o creastă, el pretinde la o şi mai nobilă încercare –reuşită din plin- aceea de a substitui antropoplastiei, o plastică a armoniilor de adâncime care există între materie şi spirit, între minte şi substanţă, pe care fizica intraatomică, aritmeticile în care hazardul e o cifră îngăduie să le bănuim fiinţa misterioasă. Opera lui Brâncuşi e ciclică. Temele lui sunt câteva se pot număra pe degete, realizări reluate ciclic. Astfel întreaga operă se poate grupa în ciclul zis al sărutului, în ciclul feminin, în ciclul pasărei, în ciclul cuminţeniei. Ciclul sărutului va evolua de la monumentalul Sărut, care împodobeşte cimitirul din Montparnasse, operă de început, până la minunea „Porţile eroilor” din Târgu-Jiu. Sărutul, în necesara sa îngemănare va lua o importanţă covârşitoare în funcţiunea arhitectonică a stâlpului, element esenţial în sculptura brâncuşiană. În înţelesul lui Brâncuşi Stâlpul Lumii nu poate fi decât iubirea îngemănată ca o legătură între om şi cer. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutateam densitatea şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsături caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Obsedantă rămâne o vorbă lată cât veşnicia, datorată lui Geo Bogza: Constantin Brâncuşi s-a născut la Hobiţa în 1876 şi nu va muri niciodată. La Craiova are de acum Casa lui.

Brâncuşi: „Nu cred în suferinţa creatoare”

„Timp de 20 de ani am trăit la Paris cu 20 centime pe zi. Nu m-am plâns nimănui, n-am făcut nimănui nici o reclamaţie. Puteam avea bani, dacă m-aş fi îndeletnicit cu altceva. Dar am vrut să fac sculptură şi tot pentru că am vrut, am ajuns la Paris. Mon jeu est a moi” (Petru Comarnescu – Valoarea universală a operei lui Brâncuşi).

Misiunea artei este să creeze bucurie. Nu se poate crea artistic decât în echilibru şi în pace sufletească. Pacea se obţine prin renunţare. Paix et la joie. La joie et la paix. Paix el la joie. Voila”.

Cuvântul lui Brâncuşi la procesul său din SUA

Pentru iniţiaţi, procesul îndreptat de Brâncuşi, împotriva oficialităţilor vamale din SUA nu mai era doar o gâlceavă de vamă, iscată pe temeriuri de dolari sau un prilej de ifose ale unui artist în goana după publicitate. A fost apărat de colegiul avocaţial Ch. Lane din New York. Audierii informatorilor abilitaţi –purtând toţi nume de prestigiu în critica de artă şi în general, în beletristica nord-americană, ca un Forbes Watson, un William Fox ori Henry MacBride şi Frank Crowinshied, neaşteptat şi spontan, i s-a adăugat privirea în persoană pentru a depune la bara justiţiei, a lui Jacob Epstein, pe atunci considerat unanim drept un mare sculptor din bătrâna Anglie. Depoziţia acestuia din urmă a fost patetică. A acoperit 6 pagini în dosarul oficial şi nu s-a sfiit să şi-o amintească, scriindu-şi memoriile după 30 de ani. Pentru convingerea juriului, fără a precupeţi meritele lui Brâncuşi, el a înfăţişat în apărarea Pasărei Măiastre o reproducere după celebra sculptură din arta egipteană Zăganul de Ed-Fu. Pentru a dobândi câştig de cauză, Constantin Brâncuşi trebuia să răspundă în faţa Tribunalului dacă: 1 – pârâtele lucrări (Pasărea Măiastră şi Tors) erau originale, unicat, adică nu de serie industro-comercială cum se insinua de partea adversă; 2 – dacă aceste lucrări sunt ivite dintr-o producţie profesională a unui artist notoriu calificat printr-o activitate continuă şi succesivă ca atare; 3 – dacă aceste lucrări ieşite din mâini proprii şi exclusiv manuale fără ajutorul mecanic al maşinilor (polizoare, pulsoare, etc.); 4 – dacă aceste lucrări sunt obiecte utile destinate uzajului comun, utilitate şi de consum general. Scriitorul francez Paul Morand, bine cunoscut în ţara noastră scria în prefaţa catalogului Expoziţiei Brâncuşi din 1926, despre arta lui: „În anul 2000 se vor înălţa în pieţele lumii întregi monumente lui Brâncuşi căci e venită vremea unei apropieri de artă mai subtile şi a unor bucurii spirituale mai elaborate”. Ecourile procesului stârnite în presa din acea vreme, precum şi amintirile personale, pe care nu fără emoţie le va evoca, fiindu-i încă frică de cutremur, au rămas amintire. Indignarea lui Brâncuşi faţă de mârşava insinuare a experţilor oficiali propuşi de Academia artelor frumoase şi Asociaţia artiştilor plastici, ca fiind lipsit de pregătire profesională, i-a oferit prilejul unui show: a făcut cu mâna uşierului să înalţe pe soclul ei Pasărea Măiastră care zăcea întinsă ca pe o masă de oprobiu ca şi rănită. Odată înălţată Pasărea Măiastră s-a auzit un gemăt de satisfacţie, de uimire stăpânită dar unanimă. Un ooo prelung. Brâncuşi a spus că a făcut Şcoala de meserii şi arte din Craiova de 5 ani, cursuri teoretice îmbinate cu practica şi a ajuns elev apoi al Şcolii de arte frumoase din Paris (1907), după ce absolvise la Bucureşti Şcoala de belle-arte (1902). Avea 12 ani de învăţătură şi practică neîntreruptă când a reuşit să se numească în 1907 sculptor (text apărut în ziarul Înainte din 10 iulie 1969). La Paris îşi va depăşi maestrul, Auguste Rodin, care îi remarcase talentul la Salonul de toamnă din 1906. Se confirmă o zicere a lui George Călinescu: „Oamenii trebuie sărbătoriţi pentru perseverenţa lor în tinereţe şi nu pentru depozitul de ani”. Artist recunoscut pe plan mondial, naturalizat francez la 15 iunie 1952, Constantin Brâncuşi a decedat la 16 martie 1957. Este înmormântat în cimitirul Montparnasse. Prin bijuteria arhitecturală Centrul Internaţional „Constantin Brâncuşi”, care se inaugurează astăzi, Consiliul Judeţean Dolj, cu conducerea lui actuală (preşedinte Cosmin Vasile) şi cea precedentă (preşedinte Ion Prioteasa) intră neîndoielnic în istoria locului. Prin respectul nemărginit faţă de un titan al sculpturii pe care l-a dat omenirii Oltenia.