Cel puţin 20 de persoane au fost ucise ieri în dublul atentat cu maşină capcană din oraşul sirian Hasaka (nord-est), controlat de miliţiile kurde şi de forţele loiale preşedintelui Bashar al-Assad. Cele 20 de persoane au fost ucise în explozia uneia dintre cele două maşini capcană în cartierul Al-Mahata, urmată de explozia unei alte maşini în cartierul Khashman. Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care nu a oferit un bilanţ al victimelor, prima explozie s-a produs în nordul oraşului, iar cea de-a doua în centru. Agenţia de ştiri Sana s-a referit la un atentat sinucigaş şi a oferit un bilanţ diferit: 5 morţi la Khashman şi 12 la Al-Mahata, precum şi 70 de răniţi. Potrivit directorului OSDO, Rami Abdel Rahman, prima explozie a vizat un punct de control al forţelor de securitate kurde la Khashman şi cea de-a doua un cartier general al miliţiilor pro-regim. Televiziunea siriană a informat că două vehicule capcană, un camion şi un autobuz au fost de asemenea descoperite şi distruse la Hasaka. Oraşul Hasaka este vizat cu regularitate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) care controlează câteva sectoare ale provinciei cu acelaşi nume. Statul Islamic a intrat în luna iunie în oraş cucerind mai multe cartiere, însă a fost alungat o lună mai târziu în urma luptelor cu trupele regimului şi combatanţii kurzi.
Acasă Actualitate Actualitate externă Siria: 20 de morţi în dublul atentat cu maşină capcană din oraşul...