„punctcomun” – expoziţie de grafică şi pictură

0
46

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” va găzdui mâine, 16 septembrie, ora 19.00, în Salonul Medieval, expoziţia de grafică şi pictură „punctcomun” realizată de Andrada Băleanu şi Smaranda Ruşinaru, eleve în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova.

„Evenimentul este o ocazie minunată să împărţim cu ceilalţi bucuria noastră pentru formă şi culoare, pentru descoperirea individualităţilor şi a punctelor comune ce ne diferenţiază şi ne leagă, în acelaşi timp, într-un tot numit frumosul uman”, au mărturisit autoarele expoziţiei.

Despre stilul abordat în lucrările care vor fi expuse, Andrada Băleanu şi Smaranda Ruşinaru afirmă: „Stilurile noastre au evoluat concomitent şi diferit, fiecare descoperindu-şi propria identitate artistică: fluturele ca zburător şi simbol al transformării perpetue este completat, paradoxal, de meduza stabilă şi perenă, tot un fel de zburător al adâncurilor (putem spune, oare, plutitor?). Două entităţi în două planuri care nu pot să existe unul fără altul; două entităţi care se regenerează permanent în dorinţa de a atinge nu absolutul, ci frumuseţea din vis”.

„punctcomun” este prima expoziţie oficială a celor două eleve. Intrarea publicului va fi liberă.