Consiliul Judeţean (CJ) Dolj şi Primăria Municipiului Craiova salută decizia companiei ETI GIDA SANAYI ve TICARET A.Ş din Turcia de a deschide o fabrică de produse de patiserie în incinta Parcului Industrial din Craiova

0
332

“Este a doua fabrică ce se va deschide la Craiova pe mandatul meu și mă bucur că am putut contribui decisiv, având în vedere colaborarea bună pe care am avut-o cu consilierul economic al Consulatului României la Istanbul, Cristian Diaconeasa, cel care ne-a și informat despre acest investitor care urma să vină în România. Deși locația inițială era într-un alt oraș din România, am solicitat o întâlnire cu el și i-am demonstrat că municipalitatea poate oferi facilități mai mari decât oriunde în România. M-am bucurat că, până la deschiderea unui parc industrial al Craiovei, Consiliul Județean, prin președintele Ion Prioteasa, au achiesat imediat la acest proiect. Rămân aceeași persoană interesată de crearea de noi locuri de muncă și voi continua să dezvolt parteneriate cu reprezentanții diplomatici ai României”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.