USL vrea să simplifice modalitatea de finanţare a administraţiei publice locale

0
335

Joi, la Complex Puflene  Resort din Murighiol, o delegaţie guvernamentală condusă de premierul Victor Ponta a participat la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR). Printre problemele importante supuse analizei şi dezbaterii s-au numărat mai multe modificări legislative, în principal a Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, în sensul unei noi abordări a asigurării surselor de finanţare a bugetelor locale, respectiv a unui nou mod de echilibrare a acestora.

Judeţul Dolj a fost reprezentat la Uniunea Naţionala a Consiliilor Judeţene din România de preşedintele Ion Prioteasa, dar şi de secretarul de stat în MAI, Mihai Fifor. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, la întâlnirea la care am participat şi premierul României Victor Ponta, dar şi miniştrii Rovana Plumb, Daniel Constantin şi Dacian Cioloş, a pus problema programului naţional „Corn şi lapte”, a navetei profesorilor, dar şi a camerelor agricole.

«Ieri (joi – n.r.) am participat, la Murighiol, la Adunarea Generală a UNCJR (Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România), patronată de premierul României, domnul Victor Ponta. Principala temă luată în dezbatere a fost legată de modificarea Legii nr. 273 a finanţelor publice locale. Consiliul Judeţean Dolj a fost reprezentat de domnul preşedinte Ion Prioteasa, care a ridicat, printre altele, problema programului naţional „Corn şi lapte”, a navetei cadrelor didactice, precum şi cea a camerelor agricole», a declarat Mihai Fifor (foto).

O lege prin care un primar să nu mai stea cu mâna întinsă

Cu privire la schimbarea Legii nr. 273/2006 a făcut lumină secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, care, la sfârşitul UNCJR, a declarat că i-a prezentat premierului Victor Ponta un proiect de lege privind finanţarea administraţiei locale, propunere asupra căreia acesta şi-a dat acordul de principiu: “S-a discutat despre o clarificare a modului în care se finanţează administraţia locală. Practic, proiectul de lege pe care am discutat azi, pe care l-am prezentat premierului şi cu care a fost de acord principial aduce lumină în finanţarea administraţiei locale în sensul asigurării ei, să nu mai avem niciodată în această ţară un primar care să stea cu mâna întinsă ba la un Consiliu Judeţean, ba la un ministru şi să nu ştie dacă până la finalul anului are bani să plătească măcar salariile sau să ilumineze comuna. Pe de altă parte, vrem să simplificăm finanţarea infrastructurii locale, pentru că sunt foarte multe ministere care au în bugetele proprii fonduri destinate unor investiţii în administraţia locală. Aceste fonduri vor trebui puse într-un singur loc, în legea bugetului de stat din fiecare an, iar de acolo, printr-o metodă foarte simplă, transparentă, prin lege în Parlament, nu la pixul unui ministru, ele să fie dirijate către autorităţile locale astfel încât să-şi facă primarul un plan de dezvoltare”. Ieri, cei de la USL au vorbit despre împărţirea colegiile, la alegerile parlamentare din decembrie, pentru fiecare dintre cele patru partide: PSD, PNL, PC şi UNPR.