SUA au fost avertizate în legătură cu posibilul atac de la Benghazi, dar n-au luat nici o măsură

0
306

Uciderea ambasadorului american în Libia, Chris Stevens, şi a altor trei membri ai personalului consulatului de la Benghazi a fost rezultatul unor breşe de securitate grave şi continue, afirmă „The Independent” în ediţia electronică de ieri, publicaţia susţinând că SUA au fost avertizate în legătură cu un posibil atac, dar nu au luat nici o măsură. Administraţia americană se confruntă în prezent cu o criză în Libia. Documente sensibile au dispărut de la consulatul din Benghazi, iar ceea ce se presupunea a fi o locaţie secretă, unde s-a retras personalul, a fost atacată cu mortiere, scrie „The Independent”. Unele din documentele care lipsesc din consulat ar fi listele cu nume de libieni care colaborează cu americanii, în timp ce alte documente ar fi legate de contractele de petrol. Potrivit unor surse diplomatice, Departamentul de Stat american a avut informaţii credibile, cu 48 de ore înaintea revoltelor de la consulatul din Benghazi şi de la ambasada din Cairo, că misiunile sale diplomatice ar putea fi vizate, dar diplomaţii nu au primit nici o avertizare pentru a intra în alertă de grad ridicat, care presupune restricţionarea drastică a mişcărilor. Există suspiciuni tot mai mari că atacul a fost o răzbunare pentru uciderea, într-un bombardament al unui avion fără pilot în Pakistan, a lui Mohammed Hassan Qaed, un membru important al Al-Qaida, cunoscut sub numele de război Abu Yahya al-Libi, originar din Libia, în apropierea comemorării atentatelor din 11 septembrie.

Doi foşti membri ai Navy Seal, soldaţi de elită ai Marinei, figurează printre americanii ucişi în atacul împotriva consulatului din Benghazi, potrivit Departamentului de Stat. Aceştia au lucrat în Irak şi Afganistan şi se numesc Tyrone S. Woods şi Glen Doherty, a precizat secretarul de stat american Hillary Clinton.  Doherty face parte dintre cele două persoane care au murit după ce personalul din Benghazi a fost evacuat într-o anexă a clădirii consulatului, fiind ciuruit de gloanţe, a precizat acest oficial american. Potrivit postului de televiziune ABC News, Glen Doherty avea 42 de ani şi lucra pentru Departamentul de Stat cu misiunea de a găsi în Libia mii de lansatoare de rachetă portabile care au dispărut după înlăturarea de la putere a fostului dictator libian Muammar Gaddafi. Celălalt Navy Seal, Tyrone S. Woods, proteja, din 2010, personalul diplomatic american aflat în „posturi periculoase” din America Centrală şi Orientul Mijlociu.

Potrivit unei informaţii transmise ieri de CNN, primii suspecţi de atacul de la consulat au şi fost arestaţi, însă postul tv nu a oferit detalii referitoare la circumstanţele reţinerii sau identitatea suspecţilor. Traficul aerian a fost suspendat, fără un avertisment prealabil, în noaptea de joi spre vineri, pe aeroportul din Benghazi, din „motive de securitate”, a declarat o sursă aeroportuară, dar a fost reluat ieri după-amiază.

Un grup de protestatari a pătruns, ieri după-amiază, şi în curtea ambasadei americane din Tunisia. Forţele de ordine au tras focuri de avertisment şi au utilizat gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor, care au dărâmat gardul de beton şi au incendiat mai multe vehicule.

Seria de atacuri asupra ambasadelor americane din lumea arabă a început după apariţia pe YouTube a unui trailer de 14 de minute pentru filmul „Innocence of Muslims” (Inocenţa musulmanilor), în care profetul Mahomed ar fi fost denigrat. Autorul acestui material video, Nakoula Basseley Nakoula, a solicitat şi a fost pus sub protecţia poliţiei, la sud de Los Angeles, temându-se pentru viaţa sa. Proteste au avut loc în Egipt, Libia, Tunisia, Maroc, Sudan, Bangladesh şi Yemen.