Barroso:Toate forţele politice din România să acţioneze responsabil

0
299

Preşedintele Traian Băsescu a avut, ieri dimineaţă, la Bruxelles, o întrevedere de aproximativ o oră cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Întâlnirea s-a desfăşurat la solicitarea preşedintelui Băsescu şi a fost fără presă, iar cei doi oficiali nu au făcut declaraţii la final.

Potrivit unui comunicat transmis de Comisia Europeană după această întrevedere, preşedintele Jose Manuel Barroso i-a spus lui Traian Băsescu că toate forţele politice din România, guvernamentale şi de opoziţie, ar trebui să acţioneze responsabil, pentru a reinstaura stabilitatea politică şi instituţională. Totodată, preşedintele CE a exprimat îngrijorarea sa privind evenimentele politice recente din România şi imaginea pe care acestea au creat-o în rândul partenerilor europeni. „El a subliniat că nu vor exista compromisuri din partea Comisiei Europene privind nevoia ca toate statele să respecte statul de drept, independenţa justiţiei şi deciziile constituţionale”, menţionează comunicatul Comisiei. Preşedintele Barroso a subliniat şi importanţa stabilităţii cadrului politic şi legislativ pentru credibilitatea României şi situaţia economică şi financiară. Stabilitatea politică şi instituţională, a punctat Barroso, „va fi importantă în special în privinţa campaniei pentru alegerile parlamentare din această toamnă”, se arată în comunicatul CE. Preşedintele Barroso „a insistat şi asupra importanţei continuării eforturilor pentru îndeplinirea obiectivelor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi asupra continuării monitorizării de către Comisie a situaţiei în următoarele luni” şi „a reiterat sprijinul său pentru aderarea României la spaţiul Schengen”.

Tot în cursul zilei de ieri, Traian Băsescu a avut întâlniri şi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cu comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding.