În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi şi polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 110 de societăţi comerciale, 725 de locaţii de interes și 180 de mijloace de transport. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenţionale conform Legii 55/2020, în valoare de 1.000 de lei. Astfel, la data de 13 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Craiova s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 54 de ani, din Craiova, nu a respectat măsura carantinării la domiciliu. Cel în cauză s-a prezentat la sediul unei instituții din Craiova pentru a preschimba cartea de identitate, deși figura în listele DSP, ca având dispusă măsura carantinării la imobilul declarat din localitate. Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 55/2020.