Peste 300 de milioane de lei, cuantumul amenzilor aplicate de inspectorii de muncă din Dolj, într-o lună şi jumătate

0
364

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a efectuat, în perioada 1 iulie – 13 august, acţiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale din domeniul de competenţă la angajatorii doljeni , precum şi de control în cadrul campaniei “O zi pe săptămână”, în ceea ce ţine de construcţii. Privitor la Relaţiile de Muncă, inspectorii au verificat, în luna iulie, modul de respectare a legislaţiei specifice, la 82 de angajatori din judeţul Dolj, scopul fiind remedierea deficienţelor în ceea ce priveşte preîntîmpinarea transformării muncii declarate în cea semideclarată. Au fost stabilite 35 de măsuri de remediere, fiind aplicate 24 de avertismente şi 11 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 109.500 de lei, iar opt persoane au fost găsite fără forme legale de angajare, la şapte societăţi comerciale. În luna august, până pe 13, au fost verificaţi 35 de agenţi economici, fiind aplicate şapte amenzi în valoare totală de 154.500 de lei. Principalele deficienţe constatate au fost la nerespectarea repausului săptămânal, munca suplimentară prestată, orele de noapte, etc. În ceea ce priveşte domeniul Sănătate şi Securitate în Muncă, în aceeaşi perioadă menţionată anterior, s-au intensificat acţiunile de verificare şi control în “Construcţii”, fiind aplicate 51 de sancţiuni contravenţionale, cu o sumă de 61.000 de lei, printre neregulile constatate găsindu-se utilizarea unor echipamente de muncă neconforme, lipsa măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea riscurilor de îngropare prin suprarea malurilor de pământ, etc.