FMI aşteaptă „decizii” din partea Europei privind datoria Greciei

0
753

Fondul Monetar Internaţional (FMI) aşteaptă ca europenii să ia “decizii” legate de reducerea poverii datoriei Greciei înainte de a hotărî dacă va participa la noua susţinere financiară a ţării, a informat instituţia joi.

”Aşteptăm să lucrăm cu autorităţile (elene) pentru a dezvolta programul (de reforme) mai detaliat şi ca partenerii europeni ai Greciei să ia măsuri de reducere a poverii datoriei”, a declarat şefa misiunii Fondului la Atena, Delia Velculescu, într-un comunicat.

Această declaraţie intervine în momentul în care parlamentul grec trebuie să aprobe un acord asupra noului plan de ajutorare de 85 de miliarde de euro, al treilea din 2010, în schimbul unor severe măsuri de austeritate.

FMI, unul din principalii creditorii ai ţării alături de europeni, a luat parte la discuţiile cu Atena, însă a făcut cunoscut că participarea sa financiară depinde, printre altele, de măsurile europenilor pentru a face datoria greacă ”sustenabilă”.

Numeroase ţări europene, cu Germania în frunte, pretind participarea FMI la planul de ajutorare, dar se arată extrem de reticente la ideea de a relaxa datoria Greciei, situată la 170% din PIB.

”FMI (…) va lua în considerare acordare de fonduri suplimentare Greciei odată ce autorităţile vor adopta măsuri privind programul (de reforme) şi vor fi luate măsuri legate de reducerea poverii datoriei”, a subliniat Delia Velculescu.

Şefa misiunii FMI la Atena nu a precizat un termen exact, însă a indicat că Fondul va lua o decizie în momentul ”primei evaluări” a economiei elene în cadrul viitorului plan european de ajutorare.