Cairo: Temeri de noi violențe, după instituirea stării de urgență

0
338

După o zi sângeroasă, care a debutat cu evacuarea simpatizanților Fraților Musulmani din piețele Rabiya Al-Adawiya și Nahda, încheiată cu instituirea stării de urgență în mai mult de jumătate din provinciile țării, un calm relativ a revenit în tot Egiptul, astăzi, 15 august a.c. Costurile umane ale zilei de miercuri sunt încă incerte. Potrivit guvernului, 280 de persoane au fost ucise în toată țara, din care 235 manifestanți și 43 de polițiști. Frații Musulmani vorbesc de 2.200 de victime. Situația se menține confuză. Polițiștii și militarii au utilizat buldozere și grenade lacrimogene și n-au ezitat să tragă asupra mulțimii. O descriere concretă a stării de violență rămâne complicată, întrucât multe zone n-au fost accesibile ziariștilor. Starea de asediu a fost declanșată în marile orașe, înainte de ora 06.00 dimineața. La Cairo, polițiștii și militarii, ajutați de civili înarmați, cu macete și bastoane, au patrulat în timpul nopții, verificând autoturismele din trafic și actele de identitate ale trecătorilor. Au fost atacate secții de Poliție, îndeosebi în provincie, unde și multe biserici au fost vandalizate. Islamiștii au cerut noi demonstrații pentru ziua de astăzi, însă poliția și armata n-au acceptat noi situri ale partizanilor președintelui demis Mohamed Morsi. Starea de urgență declarată de către armată, pentru o perioadă de o lună, permite acesteia să facă arestări și să rețină pe timp nelimitat, ca și pe vremea lui Hosni Mubarak. Riscul unor noi confruntări la Cairo, unde piețele ocupate de opozanți sunt sub controlul autorităților sau în restul țării sunt reale. Vicepremierul Mohamed El-Baradei, deținător al premiului Nobel pentru pace, a anunțat că și-a prezentat demisia întrucât „a devenit dificil de a continua să-și asume responsabilitatea deciziilor cu care nu este de acord”. Considerat ca o emblematică prezență liberală a guvernului de tranziție, El-Baradei nu a fost urmat și de alți liberali și tehnocrați participanți la noua putere.