În urma efectuării necropsiei medico-legale a femeii în vârstă de 80 de ani, din Poiana Mare, găsită decedată, ieri, în locuință, s-a stabilit că moartea acesteia a fost violentă, leziunile putându-se produce prin lovire cu corp dur și corp tăietor-înțepător.
De asemenea, între leziunile de violență și deces există legătură directă de cauzalitate.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că un tânăr de 31 de ani, din localitate, este bănuit de comiterea faptei, acesta locuind împreună cu victima (sora bunicii paterne).
În baza probatoriului administrat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reținerea tânărului, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. Criminalul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.