Aproape de procentaj maxim, în Dolj, la repartizarea computerizată în licee, după susţinerea Evaluării Naţionale

0
381

Ministerul Educaţiei a publicat ieri, 14 iulie,  pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a (anul școlar 2022 – 2023). La nivelul județului Dolj au fost repartizați 3.477de elevi (98.8%) în învățământul liceal de stat din totalul elevilor cu opțiuni completate: 2171candidați au fost repartizați la filiera teoretică, iar 1.306 candidați la filiera tehnologică.

Cinci candidați au fost admiși cu media generală 10.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 15-20 iulie 2022 candidații repartizați în prima etapă vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. Astfel, 42 de elevi nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni(1,2%). Aceștia vor intra în a doua etapă de admitere, alături de candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen (15-20 iulie), de candidațiicare nu au participat sau au participat la repartizarea computerizatăîn prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, precum și absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.Repartizarea acestora se face conform unei proceduri stabilite de către Comisia Județeană de Admitere, publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Dolj. În perioada 1-3 august 2022 aceștia se înscriu la centrul special de înscriere din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, iar în perioada 4-5 august 2022 se va face repartizarea acestora de către Comisia Județeană de Admitere. Conform Procedurii stabilite de către Comisia Județeană de Admitere lista cu repartizarea candidaților înscriși pentru această etapă de admitere în învățământul liceal de stat va fi afișată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, www.isjdolj.ro. În zilele de 21,22 și 25 iulie 2022, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată. În total, au rămas disponibile pentru etapa a doua 139 de locuri. Detalii suplimentare puteți accesa la următorul link: https://www.isjdolj.ro/content/rezultatele-repartiz%C4%83rii-%C3%AEn-licee-adlic-2022

Sunt locuri libere

 Cu completări venim în rândurile care urmează . “În urma repartizării computerizate pentru absolvenții de clasa a opta la nivelul județului Dolj,  sunt 42 de elevi,  care nu au fost repartizați din diferite motive, doi dintre aceștia venind din alte județe Mehedinți, respectiv Gorj. Există trei  unități școlare,  Colegiul Național “” Fratii Buzeşti” , Colegiul Național “Carol I” ,  Colegiul Național “Elena Cuza”, unde media de admitere a fost 10, dar  avem și unități școlare unde au rămas locuri libere. Acestea vor fi afișate pe site-ul ISJ-ului , în data de 25 iulie, când începe a doua etapă de admitere în învățământul liceal. Pentru candidații din seria curentă, dar și pentru cei din seriile anterioare, care nu au împlinit 18 ani până la data începerii cursurilor a anului școlar 2022 2000 23 aș vrea să amintesc liceele care încă mai au locuri libere:Liceul de Industrie Alimentară Craiova, Liceul Tehnologic UCECECOM “Spiru Haret”, Liceul Tehnologic “Petre Baniță” Călărași, Liceul Transporturi Căi Ferate Craiova, Liceul Tehnologic  “Horia Vintilă” din Segarcea,  Liceul Tehnologic Amărăștii de Jos și cam atât. Deci, acestea sunt liceele care au locuri libere la nivelul județului Dolj. Pe data de 25 iulie așa cum am precizat anterior, începe cea de-a doua etapă de admitere în învățământul liceal.  Aceasta debutează cu afișarea centrului de admitere a situației locurilor rămase libere, inclusiv a locurilor destinate candidaților luăm și a celor cu CEST care au rămas libere, în urma repartizării computerizate din prima etapă, perioada 1-3 august așteptăm cererile de înscriere ale candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau care au fost respinși la liceele sau la clasele pentru care au optat din varii motive, iar pe 4 și 5 august are loc repartizarea candidaților din etapa a doua de către comisia județeană de admitere. Pe 6 august, bineînțeles, vom transmite către Centrul Național de admitere rezultatele repartizării prin confirmare a încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată. În această perioadă, adică 18-20 iulie,  are loc înscrierea în învățământul seral sau cu frecvență redusă a candidaților din seriile anterioare, care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 2023 , iar în zilele de 21,  22 și 25 iulie are loc repartizare a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023 pe locurile de învățământ seral și cu frecvență redusă. Ne dorim ca, odată cu finalizarea celei de-a doua etape de admitere, toți elevii să fie repartizați în la liceele și în clasele pentru care a optat și așteptăm cu interes începerea anului școlar pe data de 5 septembrie pentru orice informație, vă așteptăm la Inspectoratul Școlar Județean Dolj”, a precizat prof. Oana Zaharie (FOTO), inspector general – adjunct al ISJ Dolj, preşedinte al Comisiei Judeţene de Evaluare Naţională.
Lista liceelor cu locuri libere în urma repartizării
Inline image