Un ultim trandafir alb pentru un mare umanist european

0
376

Fiule săvârșește binele indiferent de ceea ce se află în jurul tău!

Sâmbătă, 4 iulie 2020 a plecat dintre noi către o lume mai bună, Împărăția Spiritului, renumitul și apreciatul prof. univ.dr.dr.h.c.mult. Vladimir Ioan Iliescu. S-a născut în Cernăuți, la 5 august 1926 într-o familie mixtă. Tatăl său, colonelul Ion Anghel, devenit ulterior Iliescu a venit în Bucovina odată cu Divizia 8 infanterie, condusă de generalul Iacob Zadik, unitate militară românească mult așteptată de către românii din Bucovina, anticipând Marea Unire de la 1918. Mama sa, Adele, la rândul ei provenea dintr-o familie mixtă de germani și armeni polonizați, care se numea Tijan, aduși din Alsacia de către Imperiul Austriac, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. Mama sa vorbea fluent patru limbi: germană, franceză, polonă și ucraineană, iar după căsătorie a învățat și românește. Tatăl său, colonelul Ion Iliescu a devenit inspector general veterinar al Bucovinei și urma să acceadă în funcția de general al Corpului veterinar  Diviziei 8 infanterie, dar în urma căsătoriei cu o minoritară a trecut în serviciul civil al statului.

A avut parte de o copilărie frumoasă în Cernăuți, unul dintre cele mai cosmopolite orașe ale României, cu o populație de peste 100.000 locuitori, deținând una dintre cele mai prestigioase universități germane din Europa, unde au studiat marii profesori, care au ajuns ulterior la București, precum Stoilov și Niculescu, la matematică, Gh. Brătianu la istorie, Mircea Florian la filozofie, Dumitru Stăniloaie la teologie sau Gușuleac la botanică. Pe lângă această universitate germană existau institute de cultură (german, italian sau francez), case de cultură (germană, polonă, ucraineană și evreiască), cluburi sportive naționale (Dragoș Vodă, Ian Vavel, Makkabi și Buisko). O altă caracteristică culturală a Cernăuțiului a fost constituită de faptul că majoritatea profesorilor, medicilor sau avocaților studiaseră la Viena, Berlin, Leipzig, Hamburg sau Praga, fiind orașul cel mai germanizat din România, datorită prezenței a două minorități, cea germană și cea evreiască.

Întrucât tatăl său era ortodox, iar mama sa romano-catolică, au beneficiat de toleranța instituțiilor bisericești din Bucovina pentru căsătoriile mixte, astfel băieții urmau religia tatălui, iar fetele religia mamei. De multe ori, copilul Vladimir mergea însoțit de mama sa la biserica romano-catolică, unde cânta la vioară, acompaniat de orgă. Limba sa maternă a fost germana, apoi a învățat româna, iar la vârsta de cinci ani scria, citea și vorbea fluent în cele două limbi, cânta la vioară și juca șah la un nivel performant, ceea ce a atras atenția tuturor că au de-a face cu un copil deosebit de dotat. Ulterior, a reușit să cunoască nouă limbi indo-europene. La vârsta de zece de ani a fost admis la Conservatorul de Muzică din Cernăuți, unde studiile durau șapte ani, concertând în diverse ocazii culturale la Cernăuți și, mai târziu, la București. Educația a avut un rol determinant în viața sa  începând cu Școala Primară ,,Ion Litviniuc”, unde învățase și Mihai Eminescu. Apoi, părinții săi l-au mutat la cea mai bună și prestigioasă școală primară din Cernăuți, anume Școala „Meissler”, într-o clasa cu 18 băieți și 19 fete din marea burghezie evreiască a orașului .

În toamna anului 1937 a intrat la Liceul „Aron Pumnul”, pe care îl frecventase parțial și Mihai Eminescu, cu media 10 (zece), primul dintre cei 110 candidați. Aici a avut mai mulți profesori remarcabili, care i-au format personalitatea, pregătindu-l pentru ceea ce avea să devină ulterior. Amintim pe profesorul de istorie Teodor Bălan, care studiase la Viena și care l-a îndrumat să urmeze tainele istoriei. Pactul Hitler – Stalin (23 august 1939), urmat de izbucnirea celui De-al Doilea Război Mondial ne-a răpit Bucovina și Basarabia, precum și acel model de conviețuire multietnică și de reînnoire a liricii germane în secolul XX (Paul Celan, RoseAuslander, Moses Rosenkranz, etc).

Familia Iliescu, precum și o parte din cernăuțeni au fost nevoiți să-și facă bagajele într-o zi și în „vinerea neagră” să-și părăsească orașul natal. S-au mutat la București, iar în iulie 1941 împreună cu tatăl său s-au reîntors la Cernăuți, în timp ce mama sa Adele, împreună cu fratele său mai mare Victor, au rămas la București, întrucât acesta se înscrisese la Facultatea de Filosofie, iar după absolvire a devenit asistentul renumitului profesor și filosof  Mircea Florian.

În martie 1944 a absolvit Conservatorul din Cernăuți, secția vioară și în iulie 1945 și-a încheiat studiile medii cu Bacalaureatul de „pace” la Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung-Muscel. Dintre dascălii care l-au influențat cel mai profund pe tărâmul muzical amintim pe doamna Cecilia Nițulescu-Lupu sau pe marea violonistă franceză Ginette Neveux, fiind coleg cu Mihai Constantinescu, viitorul artist emerit și profesor la Academia de Muzică din București. Cu toate că muzica a fost pasiunea vieții domniei sale, totuși după absolvirea liceului a decis să urmeze Facultățile de Istorie,  de Drept și de Filologie clasică, cursurile începând în ianuarie 1946 la București. Concomitent cu frecventarea cursurilor la cele trei facultăți s-a înscris și la „Institutul Balcanic” coordonat de către prof. dr. Victor Papacostea, cu o durată de trei ani, în această situație fiind absolventul a trei facultăți și al unui institut .

Facultatea de Drept din București a urmat-o la îndemnul părinților, care au intuit un mare potențial în debitul său verbal și în multitudinea informațiilor asimilate, care indicau un posibil mare avocat. Dintre iluștrii profesori de drept care l-au șlefuit, evocăm pe George Fotino – decanul Facultății, pe Alexandru Vălimărescu sau pe Hanibal Teodorescu. La Facultatea de Istorie a avut șansa unor mari profesori precum Gh. Brătianu, N. Marinescu, N. Bănescu – vicepreședintele Academiei Române sau I. Hudiță, iar la Facultatea de Filologie amintim pe distinșii profesori și, ulterior, colaboratori acad. Al. Graur, acad. Al. Rosetti sau acad. Iorgu Iordan.

În acest context și-a format o vastă cultură umanistă și gândire critică pe care le-a aprofundat în perioada încă de glorie a învățământului românesc, și care l-au caracterizat întreaga viață , la care se adaugă fără îndoială experiența vieții, Vladimir Iliescu trăind într-un stat care a cunoscut pe rând cele patru dictaturi sau totalitarisme (regală, militară, fascistă și comunistă).

După război, familia a trebuit să vândă obiecte din casă pentru a supraviețui, iar tânărul Vladimir Iliescu  a predat ore în particular de latină, greacă sau istorie.

Între 1949-1953 îl întâlnim în funcția de preparator, asistent și șef de lucrări la catedra de filologie clasică, sub conducerea acad. Alexandru Graur, iar între 1953-1966 devine cercetător al Institutului de Istorie, Institutului de Arheologie, Institutului de Lingvistică și Institutului de Studii Sud – Est Europene – înființat în 1963 de către Academia R.P.R. Luând naștere Institutul Pedagogic din Constanța a predat la catedra de Istorie cursurile de Istorie Universală veche și medie, de Istorie veche a României, de Istorie Universală modernă și contemporană, punând bazele filialei Dobrogea, a Societății de Filologie Clasică. În 1972 și-a susținut doctoratul la profesorul Nicolae N. Lascu de la Cluj-Napoca cu tema Părăsirea Daciei în istoriografia antică și bizantină.

Profesorul Vladimir Iliescu a fost recunoscut pe plan național și internațional și datorită rezolvării problemei continuității, după părăsirea Daciei de către administrația și armata romană în timpul împăratului Aurelian (271 d.Hr.), demonstrând că Historia Augusta a fost scrisă mai târziu cu un secol decât se pretindea; în acest fel toată literatura anti -continuaționistă a fost destructurată (conform articolului Părăsirea Daciei scris de profesorul Vladimir Iliescu și preluat de enciclopedia The Cambridge Ancien History vol. XII, ed. II, Cambridge University Press, 2004).

De asemenea, domnul profesor, în urma studiilor sistematice, îndelungate și profunde de istorie balcanică și lingvistică slavă, a demonstrat că limba bulgară s-a transformat dintr-o limbă sintetică într-o limbă analitică prin înlocuirea declinării nominale cu morfeme
(declinare sintetică) cu construcții prepoziționale, în parte sub influența literaturii slave, din perioada de bilingvism a Țarului Vlaho- Bulgar.

Este autor a peste 100 de studii și cercetări în domeniul istoriei și filologiei, precum și a unor cărți fundamentale, precum Crestomația în două ediții și Fontes (vol. I și II) cu comentariu, fiind coautor al Dicționarului româno-polon, primul dicționar de acest gen din România sau al traducerii din limba greacă a lucrărilor istoricului antic Diodor de Sicilia (1981).

În anii ’80 revine la Institutul „Nicolae Iorga” al Academiei R.S.R unde are o atitudine tranșantă față de cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu, precum și de de linia politico ideologică a P.C.R. criticând în mod public „tracismul”, respectiv „tracomania”.În această situație este considerat de către regimul comunist ca disident indizerabil, fiind obligat să emigreze. În S.U.A., trăia cumnatul domniei sale, fapt care i-a permis să solicite autorităților comuniste plecarea în străinătate pentru reîntregirea familiei. Deoarece, exact atunci a survenit decesul cumnatului, familia s-a decis să se stabilească în Germania. În 1983 îl regăsim profesor cu titlul de Doctor philosophiae pentru Istoria antică și Istoria Europei de Est și U.R.S.S.. A predat la mai multe Universități germane precum cea din Aachen, Duisburg, Duesseldorf, Berlin, Freie Universistaet, Berlin Vest, și chiar la Plovdiv (Bulgaria). Din 2001 până în 2008 a fost visiting profesor al Universității din Craiova coordonând 12 teze de doctorat și publicând revista Balcania (serie nouă) în memoria profesorului său de la Institutul Balcanic, Victor Papacostea. A fost membru fondator (1958) al Societății de Filologie Clasică și al Societății de Bizantinologie din România, membru al asociației Winckelmann (Stendhal), membru al Societății pentru Studii Patristice (Oxford), expert al Fundației Zaidel din Bavaria, și nu în ultimul rând membru în consiliul științific al Institutului Național de Studiu al Totalitarismului din România. Inteligența, cunoștințele de istorie și excepționala capacitate de analiză i-au permis să prevadă cu mult înainte, evenimente importante ale istoriei contemporane, cum ar fi revoluția din România, prăbușirea U.R.S.S. sau destrămarea sângeroasă a Iugoslaviei.

De asemenea, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universități din țară și străinătate, amintind la loc de cinste și Universitatea din Craiova (2016). Personalitatea complexă a acestui savant ne-a atras atenția în mod special atât din perspectiva științifică cât și umană. Ultimii doi ani i-a petrecut la Craiova alături de distinsa și nobila doamnă profesoară Maria Henrietta Iliescu, romanistă de mare prestigiu, care a plecat dinte noi la începutul acestui an.

Considerăm, că domnul Profesor, Vladimir Iliescu face parte din categoria ultimilor umaniști ai Europei care au revoluționat științele și cercetarea fundamentală punând adevărul științific mai presus de orice. Am învățat de la domnia sa nu numai tainele istoriei sau tehnici de cercetare științifică, dar și faptul că suntem datori să săvârșim binele pe acest pământ indiferent de formele răului care ne pot înconjura, dar nu învinge.

Cu speranța revederii în Împărăția Spiritului!

Ionuț Adrian Pătularu

Director Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” Craiova