Anticipările pripite ale doamnei Monica Anisie

0
1313

În opinia doamnei ministru a Educaţiei, Monica Anisie, nu este deloc exclus ca, pentru prima dată, „clopoţelul de deschidere a anului şcolar” să sune doar virtual. Mai exact, varianta deschiderii anului şcolar, în formatul tradiţional, este puţin probabilă. Cel mai plauzibil „scenariu”, în opinia domniei sale, este următorul: o parte dintre elevii unei clase să meargă la şcoală, iar altă parte să continuie cursurile în sistem online, pentru ca apoi să se facă rocada, în funcţie de situaţia epidemiologică. Un melange, cum nu s-a mai văzut. Confuză de regulă, chiar neglijentă, în declaraţiile în spaţiul public, deloc atentă la rigoarea mesajelor, doamna Monica Anisie trece de la „scenariu” la „scenarii”, într-o conferinţă de presă la Iaşi, menţionând că toate „scenariile” pe care ministerul Educaţiei le are în vedere vor ţine cont de recomandările ministerului Sănătăţii, adică de situaţia epidemiologică. Afirmaţie corectă, în felul ei. Tot la Iaşi, doamna Monica Anisie a ţinut să precizeze că acesta este doar… unul dintre scenariile la care se lucrează. Asigurarea finală, generatoare de „optimism” este că la nivelul guvernului există un grup inter-ministerial format din miniştrii Fondurilor europene, Finanţelor publice, Sănătăţii şi Educaţiei, condus de doamna vice-premier, Raluca Ţurcan. Ceea ce sună de-a dreptul liniştitor. Şi înduioşetor. Ministrul Lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ştefan, poreclit „Grindă”, nu se regăseşte în această formulă şi s-ar putea simţi vexat. Faptul că se pregătesc mai multe „scenarii” nu este de neluat în seamă, numai că anticipările doamnei Monica Anisie sunt dacă nu pripite, nefundamentate total. Fiindcă iată ce exclamă: „Şi în scenariul optimist, o parte dintre copii nu vor ajunge la şcoală”. Şi este numai una din perlele domniei sale. Fireşte că trebuie să ne uităm în jurul nostru, geografic vorbind, urmărind situaţia epidemiologică, dar în acelaşi timp putem prelua, de la alte ţări membre UE, strategia lor, deloc confuză. Legea Educaţiei nu prevedea, până recent, modalitatea online de organizare a procesului de învăţământ. Şi chiar dacă zilele trecute a fost adoptată o lege de modificare a celei existente, strict pentru situaţia în care se instituie starea de urgenţă, noi suntem acum în starea de… alertă. Dar doamna ministru intenţionează aplicarea învăţământului online şi după încetarea stării de urgenţă sau alertă, care o mai fi, fără a face referiri la temeiul legal şi la opţiunile părinţilor. Şi chiar ale elevilor. Învăţământul online este unul kitch, un surogat, lipsit fiind de eficienţa de rigoare, procesul didactic presupunând o multitudine de valenţe, care nu pot fi îndeplinite, în nici un fel. Sunt apoi elevi cu dizabilităţi auditive sau vizuale, care nu pot interacţiona, cum ar dori, prin intermediul unor dispozitive tehnice. De fapt doamna ministru Monica Anisie se aliniază disciplinată la inepţiile guvernului din care face parte şi nu are în vedere, nici măcar posibilitatea ca anumite judeţe, cu indicatori sanitari optimişti să îşi poată desfăşura procesul educaţional în condiţii normale, respectând elementarele reguli sanitare. Decretând cu dezinvoltură stări de lucruri neliniştitoare, care o compromit realmente, doamna Monica Anisie demonstrează că nu este ceea ce trebuie în fruntea ministerului Educaţiei şi mai mult nu avem acolo nici câteva minţi luminate.