Preşedintele american Donald Trump, care se confruntă cu acuzaţii privind legături între campania sa electorală şi Moscova, a declarat că plănuieşte să-l invite pe preşedintele rus Vladimir Putin la Casa Albă “la momentul potrivit”. “Nu cred că acum este momentul potrivit, dar răspunsul este da, îl voi invita”, a spus Trump, întrebat dacă Washingtonul are în plan formularea unei astfel de invitaţii. Preşedintele american a confirmat că a discutat cu omologul său rus, în timpul reuniunii de săptămâna trecută a summitului G20 de la Hamburg, despre legislaţia în materie de sancţiuni dezbătută în cadrul Congresului SUA. “N-aş renunţa niciodată la sancţiuni până când nu se rezolvă ceva, care să ne mulţumească pe noi şi pe ceilalţi, în Siria şi în Ucraina. Am încheiat înţelegeri importante până acum, asta fac eu. De ce aş renunţa la sancţiuni fără să obţin ceva la schimb?”, a spus Trump. Donald Trump a declarat, într-un interviu pentru Reuters, că l-a întrebat de două ori pe omologul său rus Vladimir Putin dacă Rusia a interferat în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, iar liderul de la Moscova a negat categoric orice implicare. Întrebat dacă are încredere în Vladimir Putin, liderul de la Casa Albă şi-a nuanţat răspunsul, lăsând de înţeles că interesele comune sunt cele mai importante pentru fiecare dintre părţi. “Sunt o persoană foarte suspicioasă. Nu prea simt că pot avea încredere în multă lume. Dar vorbim despre liderul Rusiei, a doua cea mai puternică forţă nucleară de pe planetă. Eu sunt liderul SUA, îmi iubesc ţara. El e pentru Rusia, îşi iubeşte ţara. Dar eu fac lucrurile în felul meu şi cred că asta a funcţionat. Am avut o întâlnire foarte productivă. Cred că avem o şansă bună să oprim luptele din Siria şi Ucraina… şi în privinţa altor aspecte, precum distrugerea teroriştilor”, a spus Donald Trump.
Acasă Actualitate Actualitate externă Donald Trump, despre o posibilă invitaţie la Casa Albă pentru Vladimir Putin:...