Birocraţia, fiscalitatea excesivă şi corupţia, marile probleme cu care se confruntă IMM-urile

0
326

immO treime dintre IMM-uri găsesc evoluţia mediului economic din România stânjenitoare dezvoltării, iar mai puţin de 14% dintre companii estimează că evoluţia mediului de afaceri românesc pe întreg anul 2016 va fi favorabilă întreprinderilor, potrivit Cărţii Albe a IMM-urilor. Cartea Albă este un raport de cercetare care are la bază interviuri cu 1096 întreprinzători.

Dificultăţile cu care se confruntă frecvent IMM-urile sunt birocraţia (61,41%), fiscalitatea excesivă (54,74%) urmată de corupţie (45,16%) şi controalele excesive (44,98%). Încrederea întreprinderilor în economie este foarte slabă, doar 6,72% dintre persoanele investigate considerând că evoluţia economică va fi pozitivă.

Potrivit aceluiaşi raport, principalul efect pozitiv pentru IMM-uri al aderării României la UE este accesul mai bun la pieţe, potrivit răspunsurilor a 46% dintre întreprinzători. Fondurile structurale nu prezintă interes pentru IMM-uri, peste 81% dintre întreprinderi susţinând că nu intenţionează să acceseze fonduri europene în perioada următoare, iar numai 0,18% dintre companii au primit aprobarea pentru proiectul depus. Sursele proprii rămân în continuare principalele modalităţi de finanţare a activităţilor economice ale IMM-urilor, potrivit 72% dintre respondenţi.

“Rezultatele Cartei Albe a IMM-urilor prezintă un mediu antreprenorial caracterizat de pesimism cu privire la dezvoltarea mediului economic, de dificultăţi în depăşirea problemelor de ordin birocratic şi de lipsă de interes în accesarea de programe cu finanţare europeană”, a spus Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR (Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România). (Mediafax)