Messi: „Este trist să termini astfel. Titlul de cel mai bun fotbalist al turneului nu mă interesează”

0
126

Starul argentinian Lionel Messi, desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale, a afirmat că jucătorii Argentinei au încercat totul în finala cu Germania, adăugând că “este trist să termini astfel”.

“Cred că am încercat totul, însă nu am reuşit. Nu am putut marca. Ne doream să câştigăm Cupa Mondială. Dar acum trebuie să privim spre viitor”, a declarat Messi.

“Este trist să termini astfel. Cred că meritam un pic mai mult titlul. Am avut cele mai bune ocazii şi le puteam fructifica prin atacanţii noştri”, a afirmat starul argentinian.

Referitor la distincţia primită din partea FIFA după turneul final din Brazilia, Messi a declarat: “Adevărul este că acest titlu (de cel mai bun fotbalist al CM 2014) nu mă interesează în acest moment. Doream să câştigăm Cupa Mondială pentru toţi oamenii din Argentina, însă nu am reuşit să facem acest lucru. Am încercat totul, însă nu am avut şansă, aşa acum am avut în alte meciuri”.